Plăcerea

Ce este plăcerea? Este plăcerea păcat? Este păcatul plăcere? Cine a inventat plăcerea?

Găsim scris în prima carte a Bibliei că Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit. ” (Geneza 2: 16-17)

Deși mulți sunt surprinși, având o imagine greșită despre Dumnezeu așa cum s-a descoperit prin Biblie, creatorul plăcerii este chiar Dumnezeu. “Poți să mănânci după plăcere” sunt cuvintele lui Dumnezeu.

Mecanismul care implică plăcerea presupune că Dumnezeu pune în om o nevoie apoi stabilește o soluție după care intervine cu un mijloc sau modalitate în care nevoia și soluția să fie puse împreună, anume plăcerea. Poftă bună! , spunem adesea. Vrem să ne placă ceea ce mâncăm dar nu numai atât să ne fie și de bine ce am mâncat. Iată un ecou al voii lui Dumnezeu așa cum a stabilit-o de la început. Să ne placă și să ne fie de bine.

Dar porunca: “Poți să mănânci după plăcere din orice pom din grădină” este urmată de cuvintele: “dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit”. Plăcerea pentru a fi plăcere deplină trebuie să fie urmată de bine nu de rău așa că plăcerii i se stabilește un cadru de manifestare, anume orice pom din grădină, dar și o limită: “ din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci.

Acum avem un principiu dat de Dumnezeu cu privire la viața noastră, astfel dacă vrem să ne fie bine ne vom manifesta plăcerile în cadrul și în limita stabilite de Dumnezeu. Plăcerea este invenția lui Dumnezeu și are un cadru și o limită.

Sunt mai multe căi pe care diavolul le are pentru a strica voia lui Dumnezeu. În primul rând diavolul vrea să convingă oamenii că plăcerea nu ar fi de la Dumnezeu, depărtând astfel pe unii oameni de Dumnezeu iar pe alții să respingă orice plăcere “ca fiind păcătoasă sau lumească” și prin acest mod al abstinenței autoimpuse s-ar face plăcuți lui Dumnezeu. Găsim scris în Biblie că Dumnezeu nu acreditează aceste idei. În al doilea rând diavolul vrea să schimbe limitele stabilite: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină? ”, arătând că limitarea ar fi nedreaptă iar Dumnezeu nu ar fi bun. Iar la finalul întâmplării oamenii pierd grădina, pământul urmând a le da „spini și pălămidă”.

Dacă românii au expresia “Să moară capra vecinului”, alții au expresia “Iarba vecinului e mai frumoasă”, arătând o tendință de a nu mai găsi plăcere în ceea ce avem. Eva, în grădina Edenului, răspunzând ispitirii afirmă: „Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi. ” Dacă vom compara ceea ce a zis Dumnezeu cu ceea ce răspunde Eva observăm că ea uită ceva, și anume plăcerea, și adaugă ceva, să nu vă atingeți. Interesant că Eva a uitat să mai mănânce cu plăcere. Un prilej de care profită diavolul atunci când aduce ispita este situația când nu mai avem plăcere în ce facem, în familie, în activitățile noastre, în relațiile noastre, etc. Dar și atunci când venim cu tot felul de porunci inventate de noi precum: nu lua, nu atinge, nu gusta, porunci ce ne îndepărtează de la ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit spre a fi luate cu mulțumire.

Dacă vom privi la păcatele omului observăm că majoritatea se încadrează într-o plăcere manifestată în afara limitei și cadrului stabilit de Dumnezeu.

Demnitatea omului este dată de facerea acestuia după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Câtă vreme ne uităm la Dumnezeu și înțelegem cine suntem în raport cu El, demnitatea noastră este curată și lucrătoare și se menține în smerenie. Când începem să ne evaluăm luându-ne privirea de la Dumnezeu și privind spre semeni avem toate șansele să transformăm demnitatea în mândrie și mai apoi, spre a păstra imaginea smereniei ne transformăm în ipocriți. Pe de altă parte dacă sursa demnității noastre nu mai este Dumnezeu ci doar întâmplarea oarbă, mai devreme sau mai târziu ne vom trezi alergând după lucruri de nimic, potrivite desigur cu imaginea pietrei din care provenim transformând demnitatea în dispreț, amărăciune și deprimare.

Relația intimă este porunca lui Dumnezeu și are cadrul de manifestare legământul cununiei dintre un bărbat și o femeie. Scriptura clarifică acest aspect menționând că fiecare bărbat să aibă nevasta lui și fiecare femeie să aibă bărbatul ei. De asemenea este scris să nu se lipsească de datoria de soţi, decât prin bună învoială, doar un timp, pentru post şi rugăciune. În acest domeniu excesele și limitările greșite sunt foarte multe. Prin acestea intimitatea fizică este dusă spre păcat cu toate formele pe care le știm și de care atât de des auzim.

Ieșind din cadrul de manifestrare și schimbând limitele stabilie prin a adăuga sau a scoate de la ceea ce Dumnezeu a lăsat, plăcerea se transformă în păcat. Pofta bună se transformă în îmbuibare, siguranța financiară se transformă în lăcomie, demnitatea în mândrie, intimitatea fizică în necurăție de tot felul, dragostea devine egoism, plăcutul devine urât, închinarea devine idolatrie și așa mai departe.

Pentru a avea plăcere de ceea ce Domnul ne-a dat, să învățăm să ne manifestăm în cadrul și limitele date de Domnul, Creatorul nostru, astfel plăcerea ne va duce la bucurie și pace deplină și nu la povara cauzată de plăcerile de o clipă ale păcatului.

Credința creștină nu ne cheamă să alungăm plăcerile ci să le așezăm în voia lui Dumnezeu, împotrivindu-ne poftelor rele și păcătoase dar bucurându-ne de poftele bune.

Grigore Hurdubae