„Am ridicat ochii spre cer, şi mi-a venit iarăşi mintea la loc” (Daniel 4:34)

     Dumnezeu răspunde de fiecare dată cu dragoste unei inimi smerite și respinge mereu inimile trufașe. La un moment dat, regele Nebucadnețar se lăuda că a construit cea mai avansată civilizație din lume. În clipa următoare, și-a pierdut mințile și se târa pe labe, mâncând iarbă ca un animal. Însă când s-a pocăit, Dumnezeu l-a repus pe tron. El a zis: „Eu, Nebucadneţar, am ridicat ochii spre cer, şi mi-a venit iarăşi mintea la loc. Am binecuvântat pe Cel Prea Înalt… Acum, eu, Nebucadneţar, laud, înalţ şi slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sunt adevărate, toate căile Lui sunt drepte, şi El poate să smerească pe cei ce umblă cu mândrie!” (Daniel 4:34,37). E rău și neplăcut să cazi, dar să cazi și să nu strigi după ajutor, sau să refuzi să te pocăiești pentru păcatul tău, este mai rău decât căderea însăși. Poate îți este rușine să afle toată lumea că ai căzut. Imaginea ta publică este atât de importantă, încât ești dispus să-ți plângi în continuare de milă? Ești atât de dezamăgit, încât refuzi să recunoști că ai nevoie de Dumnezeu? Nu mai fi atât de mândru! Nu mândria a fost cea care te-a făcut să cazi de la început? Mândria este periculoasă, pentru că te face să rămâi într-o stare de neajutorare zile în șir – uneori chiar ani. În realitate, dacă ai fi cerut ajutor mai devreme, te-ai fi putut ridica și ți-ai fi putut vedea de viață. Dar vestea cea bună este că nu e prea târziu să te pocăiești și să recunoști că ai nevoie de Dumnezeu. Când Nebucadnețar a făcut asta, și-a venit în fire și i s-a redat tronul împărăției sale. Același lucru ți se poate întâmpla și ție!