„Pârâul a secat” (1 Împărați 17:7)

     Psalmistul a scris: „Ferice de cine-şi pune nădejdea în Domnul, Dumnezeul său” (Psalmul 146:5). Am găsit undeva scrise următoarele: „Uneori, când nu avem suficienți bani ca să ne împlinim nevoile, oamenii ne spun să aducem problema la cunoștința lui Dumnezeu… și noi râdem. Analizăm situația și spunem: „Imposibil!” Atunci este vremea potrivită să te încrezi în Dumnezeu! Posibilitățile tale nu sunt limitate de împrejurările din trecut sau din prezent. Dacă nu ai suficient ca să-ți poți plăti cheltuielile legitime, dă ce ai tu mai de preț… și apoi așteaptă! Crede că Dumnezeu îți va împlini nevoia, apoi uită-te dincolo de portofelul tău. Uită-te la sursa ta. Solicită rezervele divine, nelimitate. Fă-ți partea. Luptă-te pentru responsabilitate financiară în gândire și în faptă. Cere înțelepciune și mergi călăuzit de Dumnezeu. Apoi renunță la teamă și la nevoia ta de control. Cu toții știm că banii sunt o parte necesară a traiului – la fel și Dumnezeu!” La rândul său, F. B. Meyer a spus: „Educarea credinței noastre este incompletă până ce nu învățăm că providența divină lucrează prin pierdere. În noi are loc o lucrare atunci când trecem prin eșec și prin lipsa lucrurilor. Pârâiașul lângă care s-a așezat Ilie este o imagine a vieților noastre! „După câtăva vreme pârâul a secat” (1 Împărați 17:7) – aceste cuvinte reprezintă istoria zilelor noastre trecute și profeția zilelor noastre viitoare. Trebuie să învățăm care este diferența dintre încrederea în darul primit și încrederea în Dătător. Darul poate dura o vreme, însă Dătătorul este etern. Dacă Domnul l-ar fi condus pe Ilie direct la văduva din Sarepta, el ar fi ratat acel ceva care l-a ajutat să devină un om mai bun și să-și trăiască credința. Când resursele noastre pământești seacă, lucrul acesta se întâmplă pentru a învăța că nădejdea și sănătatea noastră se găsesc în Dumnezeu!” Nu uita deci cuvântul pentru azi: Dumnezeu e izvorul nesecat!