Decât să arzi atunci în iad, mai bine arzi acum pentru Isus.
Moise a avut chemarea prin foc, Ilie a cerut foc din Cer, iar Isus a zis „am venit să aduc foc pe pământ”. Despre ce foc este vorba? Personal cred că este vorba despre flacăra Duhului Sfânt, despre dragostea pentru Hristos, sa fierbi pentru Dumnezeul cel viu, la fel ca Ieremia (Ier. 20:9) și David (Ps. 39:3). Pentru că Dumnezeu învinge focul prin foc.

Indiferent cât de mult ne ascundem după o sfințenie fățarnică „lucrarea fiecăruia va fi dovedită prin foc”, puneți foc când citiți, puneți foc când dăruiți, puneți foc când cântați, când vă rugați, când vorbiți cu oamenii și totul va căpăta alt sens. Aceasta este Biserica, o făclie așezată în vârf de munte ca să ardă și lumea să o vadă. Dumnezeu nu are nevoie de oameni de zăpadă, ci de oameni dispuși să cucerească suflete din iad.

Trăim o formă de evlavie, împietriți în legi, datini, obiceiuri și programe. Am ajuns la concluzia că mai bine pentru noi ar fi să trăim un an de vulcan pentru Rai decât o viață în ghearele lenevismului și a nepăsării. Biserica are nevoie de trezire, iar trezirea înseamnă trăirea curată la adevărata valoare a creștinismului.

Până când să ne mai sufere Dumnezeu? , până când să mai aștepte să ne ridicăm din confort, modernism și formalism? Vremurile care le trăim se aseamănă cu cele ale lui Noe amestecate cu ale Sodomei și Gomorei. Ne poate trezi și potopul sau focul din Cer, dar ceea ce te poate duce în Rai e focul din inima ta pentru Dumnezeu.

În fond și la urma urmei spunea Ravenhill: „cu cât va fi mai mare focul din noi cu atât mai puțin vor arde oameni în iad.”

L i n u s _ F l a v i u s