„Însă Iacov şchiopăta din coapsă” (Geneza 32:31)
Biblia precizează: „Răsărea soarele când a trecut pe lângă Peniel. Însă Iacov şchiopăta din coapsă.” Lucrul acesta este important, deoarece mușchiul coapsei este unul dintre cei mai puternici mușchi din corpul omenesc. Pentru a-i atrage atenția lui Iacov, Dumnezeu l-a atins într-un centru de forță… Când gândim și spunem: „La asta mă pricep cu adevărat… acesta e punctul meu forte”, Dumnezeu poate să ne atingă exact în acel punct pentru a ne atrage atenția. Faptul că Iacov a rămas șchiop pentru tot restul vieții, i-a slujit ca aducere-aminte că nu mai trebuie să trăiască prin propriile sale puteri, ci prin puterea lui Dumnezeu. Și făcând astfel, a devenit o persoană mult mai puternică. Să ne amintim că de fiecare dată când Iacov a dat de necaz, prima sa reacție a fost să dea bir cu fugiții. Îți sună cunoscut? Faci și tu la fel? Așadar, Dumnezeu Și-a spus în final: „Știu cum pot repara toate astea – îl voi face șchiop.” Și tot restul vieții sale, Iacov a trebuit să facă față problemelor cu capul sus, nu prin propria sa putere, ci prin puterea lui Dumnezeu! Dar tu? Care e acel lucru pe care ți-ar plăcea cel mai mult să-l schimbi în viața ta? Vrei ca Dumnezeu să te ajute? El o va face – așa cum știe El. El va genera criza, hotărârea, mărturisirea și cooperarea… tot procesul acesta despre care a fost vorba în ultimele zile… Când Dumnezeu va face schimbarea, aceasta va fi permanentă! Nu va mai trebui să te îngrijorezi referitor la voința ta, ori la ascultarea de ea, întrucât vei coopera cu Dumnezeu, liniștindu-te și încrezându-te numai în El.