„Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu” (Psalmul 46:10)

     Dumnezeu poate să-ți vorbească oricând, oriunde, prin oricine… chiar și printr-un gând pe care ți-l pune în inimă (vezi 1 Corinteni 2:16). Dar pentru că acel gând poate fi sufocat de mulțimea altor gânduri pe care le ai, El spune: „Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu.” În liniște Îl poți auzi pe Dumnezeu mult mai clar. „Isus le vestea Cuvântul prin multe pilde de felul acesta, după cum erau ei în stare să-L priceapă… dar, când era singur la o parte, lămurea ucenicilor Săi toate lucrurile.” (Marcu 4:33-34) În cartea sa „Înalta chemare, înaltul privilegiu,” Gail MacDonald scrie: „Pustnicii trăiau și erau supuși crezului tăcere-solitudine-pace lăuntrică. Numai după un timp suficient de tăcere și solitudine se considerau pregătiți să vorbească. În zilele noastre, există o logică ciudată, cum că resursele spirituale și împrospătarea se găsesc în căutarea constantă de voci noi, în participarea la tot mai multe întruniri, în împărtășirea unor opinii gândite pe jumătate. Cădem în capcana convingerii că Dumnezeu este cel mai mulțumit când suntem doxă de informații și când ne-am organizat la maxim timpul și relațiile. Eliberarea presupune să taci înaintea lui Dumnezeu, este un moment de discuție cerească în timpul căreia ascultăm mai mult decât vorbim. Iar tăcerea necesită solitudine!” În așteptarea noastră tăcută înaintea lui Dumnezeu, urechea noastră spirituală se antrenează pentru a-I cunoaște vocea. Autoarei Sylvia Gunter îi aparține următorul citat: „Înțeleg de ce David a trebuit să poruncească sufletului său să se oprească. Să te oprești e greu, aproape imposibil pentru unii dintre noi. Am descoperit, însă, că sufletul meu a fost multă vreme flămând după liniște, iar acum că a gustat iarăși din ea, nu va fi mulțumit până când aceasta nu va deveni parte constantă a fiecărei zile!”