„Ochii lor erau împiedicaţi să-L cunoască” (Luca 24:16)

     Când te confrunți cu o criză, e ușor să-ți pierzi perspectiva. Așa li s-a întâmplat celor doi ucenici ai lui Hristos pe drumul spre Emaus. Descurajați de moartea Sa, ei „vorbeau între ei despre tot ce se întâmplase. Pe când vorbeau ei şi se întrebau, Isus S-a apropiat şi mergea pe drum împreună cu ei. Dar ochii lor erau împiedicaţi să-L cunoască.” (Luca 24:14-16). Când îți iei privirea de la Domnul Isus, începi să te simți neajutorat în situația în care te găsești. Dr. Michael Youssef spune: „Când trec printr-o criză majoră, am tendința să devin genul de persoană cu privirea încețoșată. Percepțiile mele sunt denaturate. Așteptările mele sunt nerealiste. Deseori îi resping exact pe cei care mă pot ajuta, la fel cum au făcut și cei doi ucenici. Percepția lor despre persoana care mergea alături de ei și cu care vorbeau era diminuată. Cel a cărui moarte o jeleau era viu! – dar nu și-au dat seama de lucrul acesta pentru că se concentrau pe altceva.” Însă totul s-a schimbat în clipa în care L-au recunoscut pe Isus. „S-au sculat chiar în ceasul acela, s-au întors în Ierusalim, şi au găsit pe cei unsprezece şi pe cei ce erau cu ei, adunaţi la un loc şi zicând: „A înviat Domnul cu adevărat, şi S-a arătat lui Simon.” Şi au istorisit ce li se întâmplase pe drum, şi cum L-au cunoscut la frângerea pâinii.” (Luca 24:33-35). Să remarcăm următoarele cuvinte: „s-au sculat chiar în ceasul acela”. Într-o clipă ei au trecut de la teamă la curaj, de la durere la bucurie, de la disperare la speranță. Asta se întâmplă când Dumnezeu „luminează ochii inimii”! (Efeseni 1:18) Când nu te mai concentrezi asupra problemei și îți ațintești privirea la Isus, perspectiva ta se întregește și te umpli de speranță.