Respecți CRUCEA?
Autor: Maria Nechita  |  Album: Ploaia târzie  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Maria18 in 19/04/2018
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot

 

                                                                  

   Mai întâi, când ”nu” respecți CRUCEA? Când CRUCEA Domnului Isus Hristos ”este făcută zadarnică” în viața noastră? Când CRUCEA lui Hristos este pentru noi,”o nebunie”? Când nu beneficiem de puterea CRUCII?

   Omul care nu respectă CRUCEA lui Hristos este omul care, deși are semnul crucii în mâna și împrejurul lui, totuși, trăiește faptele firii pământești în viața de zi cu zi, Galateni 5:19-21. Ca să te convingi de asta, fii atent la ce-i iese pe gură, acestu-o om, fiindcă gura vorbește din prisosul inimii. Dar când CRUCEA  lui Hristos este în inimă, vei auzi propovăduirea CRUCII, din gura lui. 1 Corinteni 1:23. Poate te simți bine acum căutând în Galateni, faptele firii pământești, iar tu care ești un om moral și te ferești, din gura ta nu ies prostii! Dar cuvinte fără rost, fără valoarea CRUCII, glume fără gustul lui Isus, ies? CRUCEA este respectată când din om iese Evanghelia harului lui Isus Hristos și puterea CRUCII LUI care are putere de mântuire, de transformare și de echipare pentru un ucenic al lui Hristos, care respectă CRUCEA și dorește să intre în destinul lui, împreună cu Isus.

   CRUCEA este făcută zadarnică și este o nebunie, în viața unui om atunci când, Evanghelia lui Hristos este predicată de oameni ne-născuți din nou. Aceștia pricep Evanghelia cu înțelepciunea omenească, după tradițiile religiei din care fac parte, după obiceiurile din moși strămoși, după ideile lor și care nu sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu, care face eficientă puterea CRUCII în viața omului. Doar Evanghelia Harului și a CRUCII LUI, dă putere și înțelepciune din Dumnezeu, omului. 1Corint. 1:24. În astfel de situații omul nu are cum beneficia de puterea CRUCII, CRUCEA este făcută zadarnică și rezultatele ei nu se văd în viața omului respectiv, chiar creștin numindu-se.

   ”Căci întrucât lumea, cu înțelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înțelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioși prin nebunia propovăduiri CRUCII.” 1Cor. 1:21.

   Credincioșii care sunt mântuiți prin nebunia propovăduirii CRUCII, sunt acei care s-au ”născut din nou” prin Duhul Sfânt și cred că CRUCEA lui Hristos a fost îndeajuns ca ei să fie mântuiți, vindecați, eliberați și așezați împreună cu Hristos în locurile cerești încă de aici și acum. Efeseni 2:6. Duhul lor este făcut desăvârșit în Hristos, iar la înnoirea minții, a sufletului lor, vor lucra împreună cu Duhul Sfânt. Acesta fiind un proces în care Evanghelia este descoperită minții, sentimentelor și voinței credinciosului, care va transmite viață și trupului. În schimb cei care nu pot crede în nebunia CRUCII, se duc înainte cu înțelepciunea lor, pedalând pe faptele lor, pe puterea lor, care niciodată nu pot ajunge la siguranța mântuirii lor, întotdeauna le mai lipsește un singur lucru, ca tânărului bogat. Oricâte fapte bune ar face omul, nu vor egala CRUCEA lui Hristos, prin care omul este salvat și asigurat pentru cer, prin nebunia propovăduirii CRUCII. Mulțumesc Doamne Isuse pentru CRUCEA TA.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 761
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni