„Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin.” (Marcu 6:31)

     Biblia spune: „Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani” (Psalmul 90:10). Dacă ești binecuvântat să trăiești chiar atât de mult, îți vei petrece, în medie, douăzeci și patru de ani dormind, douăzeci de ani muncind, zece ani în biserică și în vacanță (mai mult în vacanță), șapte ani mâncând, șase ani călătorind, patru ani fiind bolnav și doi ani îmbrăcându-te. Kierkegaard a spus: „Presiunea lucrurilor care trebuie făcute este ca un miraj, încearcă să pună gheara pe victime tinere ca să nu mai aibă timp pentru Dumnezeu și pentru zidirea în ei a unui caracter cristic.” E o greșeală să credem că dacă trecem în grabă prin viață avem mai mult timp. Nu e așa! În afară de faptul că se pompează mai multă adrenalină care probabil te va face să te simți și să pari important, o agendă încărcată poate fi inamicul sufletului. Îți poate fura creșterea spirituală, împiedicându-te să reflectezi și să-ți analizezi inima. Nu vorbim aici de lucrurile pe care reușești să le duci la capăt în fiecare zi, ci de calitatea produsului vieții tale. Poți fi ocupat, și cu toate acestea să fii echilibrat. Un duhovnic spunea: „Singurătatea este laboratorul transformării.” Există trei tipuri de solitudine: 1) Intervalele scurte, pe care le trăim zilnic. 2) Intervalele mai lungi, care implică câteva sau mai multe zile departe de toți. În ciuda programului Său încărcat, Domnul Isus Își făcuse obiceiul de a se retrage departe de cerințele mulțimii pentru a petrece timp cu Tatăl Său. (Știa El oare ceva ce noi nu știm?) El le-a zis și ucenicilor Săi: „Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin.” 3) Solitudinea forțată. „El… mă duce la ape de odihnă” (Psalmul 23:2). Nu aștepta ca Dumnezeu să te facă să te liniștești. Străduiește-te să trăiești o viață echilibrată!