DEZVOLTĂ POTENȚIALUL COPILULUI TĂU
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 07/05/2018
    12345678910 0/10 X
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Credinţa ta neprefăcută… s-a sălăşluit întâi în bunica ta Lois şi în mama ta Eunice” (2 Timotei 1.5)

     Se spune că Timotei a devenit un slujitor al lui Dumnezeu când avea șaptesprezece ani. El a fost copilul spiritual al lui Pavel și succesorul său. Lucrul acesta a fost posibil datorită influenței celor două femei din viața lui: bunica sa Lois și mama sa Eunice. E interesant faptul că bunicul și tatăl său nu sunt menționați. Așadar, ca părinte chiar dacă ai rămas singur, tu poți crește un copil deștept și fericit. Potrivit unui studiu realizat pe o perioadă de zece ani la Facultatea de Medicină din Harvard, există șase factori care au legătură cu capacitatea intelectuală a copilului: 1) Cea mai critică perioadă în dezvoltarea mentală a copilului este între opt și optsprezece luni. 2) De obicei, mama este cea mai importantă persoană din mediul copilului. 3) Cantitatea de limbaj „viu” adresat copilului între douăsprezece și optsprezece luni este absolut determinantă. 4) Copiii cărora li s-a dat acces liber în toate zonele de locuit din casă au progresat mult mai rapid decât aceia ale căror mișcări au fost restricționate. 5) Familia este cel mai important cadru în care se lucrează educația. 6) Cei mai buni părinți sunt cei care excelează în trei funcții cheie: sunt designeri și organizatori excepționali ai mediului propice pentru copiii lor; le permit copiilor să-i întrerupă timp de treizeci de secunde pentru a face schimb de impresii și de informații; și sunt disciplinatori fermi dar le arată în același timp o afecțiune profundă. Cu alte cuvinte, își iubesc copiii, discută cu ei, îi tratează cu respect, îi expun la lucruri interesante, le organizează timpul, îi disciplinează în mod corect și îi cresc în familii puternice și stabile. Aceasta este o rețetă ce se aplică în timp, dar care produce copii deștepți și fericiți.


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 647
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni