„Iată cele din urmă cuvinte ale lui David” (2 Samuel 23:1)

     Pentru că toți suntem muritori, se pare că ultimele noastre cuvinte sunt deseori considerate definitorii, sau foarte importante. Întrebarea cea mai importantă însă este nu ce cuvinte vom rosti pe ultima sută de metri a vieții, ci dacă am trăit la potențialul nostru maxim și dacă am împlinit planul lui Dumnezeu pentru viața noastră. Biblia spune: „Iată cele din urmă cuvinte ale lui David.” Ce va dori el oare să ne spună? Istoria lui este ca o tablă de șah, piesele fiind binele și răul, câștigul și pierderea, victoria și înfrângerea. În timpul vieții sale, unul din fiii săi i-a violat fiica, un altul și-a ucis fratele, soția i-a întors spatele, prietenii l-au trădat, un alt fiu i-a luat tronul, socrul său a încercat să-l ucidă, iar familia l-a respins, fapt pentru care David și-a petrecut mult timp ascunzându-se prin peșteri. Și-acum, stă să ne vorbească pentru ultima oară. Oare ne va spune despre Goliat? Despre Saul? Sau despre Batșeba? Nu! „Cuvântul lui David, fiul lui Isai, cuvântul omului care a fost înălţat sus de tot, cuvântul unsului Dumnezeului lui Iacov, cuvântul cântăreţului plăcut al lui Israel” a fost următorul: „Duhul Domnului vorbeşte prin mine, şi cuvântul Lui este pe limba mea. Dumnezeul lui Israel a vorbit. Stânca lui Israel mi-a zis: „Cel ce împărăţeşte între oameni cu dreptate, cel ce împărăţeşte în frică de Dumnezeu, este ca lumina dimineţii, când răsare soarele în dimineaţa fără nori; ca razele soarelui după ploaie… Măcar că nu este aşa casa mea înaintea lui Dumnezeu, totuşi El a făcut cu mine un legământ veşnic, bine întărit în toate privinţele şi tare. Nu va face El oare să răsară din el tot ce este spre mântuirea şi bucuria mea?” (2 Samuel 23:1-5). De ce au fost scrise aceste cuvinte în Scriptură? Pentru noi, care asemenea lui David, suntem imperfecți, dar ale căror inimi nu încetează să se întoarcă spre Dumnezeu!