ȘTIINȚA DOVEDEȘTE CĂ BIBLIA ESTE ADEVĂRATĂ (6)
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 06/06/2018
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Fă-ţi o corabie… să aibă trei sute de coţi în lungime, cincizeci de coţi în lăţime şi treizeci de coţi în înălţime” (Genesa 6:14-15)

     Mai îngăduiți-ne două argumente și ne vom opri, pentru că subiectul este inepuizabil: 8) Biblia a prezentat în detaliu planul de construcție a unei corăbii. În Genesa, Dumnezeu i-a spus lui Noe să construiască o corabie, care avea o capacitate de aproximativ 50.000 metri cubi, și s-o umple cu atâtea persoane și animale, câte erau necesare repopulării pământului. Dimensiunile corabiei, pe care i le-a comunicat Dumnezeu lui Noe, s-au dovedit a fi semnificative. În 1609, în localitatea Hoorn din Olanda, s-a construit o navă cu aceleași dimensiuni, fapt care a revoluționat construcția navală. Conform Registrului Naval al lui Lloyd (după cum scrie în Almanahul World), până în 1900, toate vapoarele mari de pe oceane se apropiau ca proporții de arca lui Noe. Și dacă ți se pare că nu dovedești că ești versat sau educat, crezând că lumea a fost cândva distrusă de potop, mai gândește-te o dată. Aproximativ 85% din suprafețele stâncoase din lume se compun din roci sedimentare, ceea ce indică faptul că la un moment dat, în trecut, globul pământesc a fost acoperit de apă. 9) Apoi, ia în considerare ce spune Biblia în domeniul meteorologiei. Solomon a scris: „Vântul suflă spre miazăzi, şi se întoarce spre miazănoapte; apoi iarăşi se întoarce, şi începe din nou aceleaşi rotituri.” (Eclesiastul 1:6). Aerul din jurul pământului se învârtește în cercuri uriașe, în sens invers acelor de ceasornic în emisfera nordică, și în sensul acelor ceasornicului în cea sudică. Drept rezultat, meteorologii ne pot spune cu destulă precizie cum va fi vremea, așa încât să ne putem îmbrăca adecvat. Deci, când vorbim despre Biblie – pur și simplu nu există nicio altă carte la fel! Când crezi mesajul ei central, de mântuire prin Hristos, ai parte de pace și bucurie pe pământ și vei trăi în ceruri cu Dumnezeu pentru vecie după ce vei muri. Mai bine de-atât nu se poate!


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 852
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni