ADU-ȚI AMINTE SĂ IERȚI!
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 12/07/2018
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 2 voturi
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva” (Marcu 11:25)

     Indiferent cât de mult se iubesc două persoane, în mod sigur vor apărea conflicte – or, acestea necesită manifestarea bunătății și a iertării. Știai că familiile care sunt fericite și care își păstrează căsnicia au același număr de certuri și de neînțelegeri ca și familiile care sunt nefericite și divorțează? Este dovedit statistic! Deci, nu absența conflictului face ca o căsnicie să se păstreze, ci abilitatea de a gestiona conflictul atunci când apare. Așadar, cum gestionezi conflictul? Practicând acea stăpânire de sine care împiedică un conflict să degenereze și să ducă la despărțire. Totodată înseamnă să știi ce să faci cu sentimentele rănite, cum ar fi mânia, dezamăgirea și speranțele distruse. Cu alte cuvinte, înseamnă să știi să ierți și să uiți. Dar suferința emoțională și situațiile încordate sunt aproape imposibil de uitat; cu cât încercăm mai mult, cu atât mai mult ni le vom aminti. Așadar, care este răspunsul? Adu-ți aminte să ierți! Încearcă să te porți cum Se poartă Dumnezeu cu noi. El alege să nu ne învinuiască de ceea ce știe despre noi. El spune în cuvântul Său: „Eu, Eu îţi şterg fărădelegile, pentru Mine, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale.” (Isaia 43:25). Asta înseamnă că dacă ai ceva împotriva soțului sau soției tale, există o singură soluție: iartă și uită. Poate nu vei uita niciodată cum ai fost rănit, dar poți alege să ierți și să mergi mai departe. Nu, nu e ușor, dar o poți face. Cum? Amintindu-ți de lucrurile, știute sau neștiute de alții, pentru care te-a iertat Dumnezeu pe tine, și extinzând același har față de soțul sau soția ta.


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1195
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni