Îndrăzniți!
Autor: Carmen Iene  |  Album: Libertate creştină pentru femei  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Neftali_123 in 24/07/2018
    12345678910 0/10 X

Îndrăzniți!

, , Indrăzniți, Eu am biruit lumea.”

 

Am fost surprinsă sa aflu că în Scriptură acest cuvânt: , , îndrăzniți sau, , îndrăznește”, a fost găsit doar in Noul Testament, rostit întâi de Domnul Isus, apoi de apostoli. Acest aspect mi-a dat speranță, încredere, mi-a dat viziune, perspectivă si înțelegere a faptului că nu suntem singuri ci avem de partea noastra cea mai puternică și importantă Persoană din tot universul, pe Fiul lui Dumnezeu  căruia Tatăl ceresc i-a dat toata autoritatea și stăpânirea(Filipeni. 2:9-11). A îndrăzni înseamnă a avea curaj, a nu te teme de nimic, a nu-ți fie frică, a risca, a te bizui. A te bizui mie mi se pare foarte relevant, deoarece exprimă cel mai clar ceea ce Domnul Isus dorește de la noi: să ne încredem total in EL, să nu facem nimic prin puterea noastră, ci în dependență totală de El.

Faptul ca Domnul Isus a rostit acest cuvânt la imperativ, ne arată că trebuie să o luam ca o poruncă. Porunca Lui este să ne învingem teama, să renunțăm la orice fel de frică și să pășim încrezători în tot ceea ce El a câștigat pentru noi. Mai asociez îndrăzneala cu credința. Domnul Isus spune: , , Aveti credință în Dumnezeu, si aveți credință in Mine(Ioan14:1)Petru a pășit prin credintă pe ape, atunci când Domnul l-a chemat, și-a învins pe moment frica, deoarece l-a văzut înainte pe Domnul pășind pe ape. Domnul Isus și-a liniștit ucenicii cu cuvintele: , , Îndrăzniți, Eu sunt, nu vă temeti!”Petru a învățat din această experiență că o clipă de îndoială și necredință i-ar fi fost fatală dacă nu l-ar fi apucat Domnul de mână.

Prietenii slăbănogului au avut credință suficientă pentru el, coborându-l prin acoperiș la Domnul Isus să-l vindece, la fel și femeia cu scurgere de sânge care a crezut că se va vindeca, doar atingându-se de  haina Lui. Prin credință în Domnul Isus păcatele sunt iertate, prin credință în EL, se primește vindecare si eliberare.

, , Indrăznește, fiule! Păcatele iți sunt iertate!”(Matei 9:2)

, , Indrăznește  fiică! Credința ta te-a tămăduit!”(Matei 9:22)

Însă, cel mai minunat lucru cu care asociez indrăzneala este aceea pe care Domnul Isus  a avut-o prin Duhul Sfânt de a câștiga totul, de a birui totul pentru aceea care cred in EL, că a ieșit de la Dumnezeu și se intoarce la Dumnezeu. Domnul a înfruntat toate ispitele, toate necazurile, batjocurile, umilințele, rușinea, suferința și in final moartea, însă nu a fost singur, ci Tatăl a fost cu El. Domnul își inștiintează ucenicii, ne înștiintează și pe noi că vom avea parte de toate aceste necazuri, însă nu ne lasa singuri, la fel cum nici El nu a fost singur.

Ioan 16:33, , V-am spus aceste lucruri ca sa aveți pace in Mine. În lume veți avea necazuri, dar indrăzniți, Eu am biruit lumea.”

Prin credința in Domnul Isus avem posibilitatea să ne înfățișăm în fața tronului de îndurare a lui Dumnezeu și  să cerem cu credință, cu indrăzneală in numele Lui, și Tatăl ne dă cu bucurie.

Ioan 15:7, , Daca rămâneți in Mine și daca rămân în voi cuvintele Mele, cereți orice veți vrea si vi se va da.”

Domnul Isus a promis ucenicilor Săi si nouă tuturor celor ce credem în Numele Lui că nu ne va lasa singuri, nu ne va lăsa orfani ci ne va trimite Mângâietorul, pe Duhul  Sfânt care ne va conduce în tot adevărul.

Ioan 16:7-8,3-15

, , Totusi, vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc, căci dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite.

Și când va veni EL va dovedi lumea vinovată în ce privește păcatul, neprihănirea și judecata.”

, , Când va veni Mângaietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; caci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, si vă va descoperi lucrurile viitoare.

El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu, si vă va descoperi.

Tot ce are Tatăl este al Meu, de aceea am zis că va lua din ce este al Meu si vă va descoperi.”

Și intr-adevăr în ziua cinzecimii, de Rusalii, Duhul Sfânt și-a făcut glorioasa intrare în camera de sus unde erau adunați 120 de credincioși si limbile de foc s-au așezat peste fiecare din ei și au inceput să vorbească în alte limbi, să proorocească, să vestească Cuvantul lui Dumnezeu cu îndrăzneala, și printe apostoli se faceau multe minuni si semne.

Iată că s-a împlinit ceea ce a promis Domnul Isus; El a biruit lumea și ne îndeamnă pe fiecare să îndrăznim să pornim în aventura vieții noastre in parteneriat cu Duhul Sfânt.

Faptele apostolilor 1:8, , Ci voi veți primi o putere când se va pogori Duhul Sfânt peste voi și-Mi veți fi martori, în Ierusalim, în toata Iudeea, în Samaria, și pâna la marginile pământului.”

Domnul Isus a biruit, a trimis Duhul Sfânt și noi avem în noi puterea mărturiei, îndrazneala în Duhul de a-L mărturisi tuturor oamenilor ca să ajunga și ei la cunostința adevărului.

Și ce să facem? au intrebat oamenii dupa ce au auzit cuvântarea lui Petru de la rusalii.

Faptele apostollilor 2:38

, , Pocăiți-vă “, le-a zis Petru, și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Iisus Hristos spre iertarea păcatelor voastre; apoi veti primi darul Sfantului Duh”

Duhul Sfant este promis pentru toți oamenii, și vine să locuiască în fiecare inimă care crede cu adevarat.

Ioan 14:23, , Drept răspuns Isus le-a zis: , , Dacă Mă iubește cineva, va păzi Cuvântul Meu, și Tatăl Meu Îl va iubi. Noi vom veni la el și vom locui împreună cu el.”

, , Voia Tatălui Meu este ca oricine vede pe Fiul și crede în El să aiba viață veșnică; și Eu îl voi învia în ziua de apoi.”-(Ioan 6:40)

, , Și viața veșnică este aceasta: Să te cunoască pe Tine singurul Dumnezeu adevarat și pe Isus Hristos pe care L-ai trimis tu.”(Ioan17:3)

Domnul Isus spune, , Pe cine Mă nesocotește și nu primește cuvintele Mele, are cine-L osândi. Cuvântul pe care L-am vestit Eu, acela îl va osândi.”(Ioan 12:48)

Evrei 9:27

, , Și după cum oamenilor le este rânduit să moara o singură dată, iar după aceea va veni judecata.”

2 Corinteni 5:10

, , Căci toți trebuie să ne înfățisăm înaintea scaunului de judecata al lui Hristos, pentru ca fiecare să primeasca răsplata dupa binele sau răul pe care l-a facut pe când trăia in trup.”

Pentru că ne iubește, pentru  că ne vrea binele Dumnezeu poruncește tuturor oamenilor să se pocăiasca, nu vrea sa piardă nici un om, dorește ca toți să aiba viața veșnică, pentru că a rânduit o zi in care va judeca lumea.

Domnul Isus înainte de înălțarea la cer ne-a dat un mandat să mergem să propovăduim oamenilor evanghelia, să facem ucenici, să-i botezăm și să-i învățăm tot ce ne-a învățat El. Acest lucru îl putem face doar prin Duhul Sfânt, noi nu putem convinge pe nimeni, însă EL poate convinge fiindcă este Dumnezeu. De aceea datoria noastră ca creștini este să ne lăsăm calauziți de Duhul Lui, să umblam cârmuiți de Duhul, nu de fire. Îndrăzneala in Duhul este nivelul la care fiecare credincios trebuie să ajungă. Umblarea in Duhul este umblarea prin credință, nu prin simțuri(sentimente)Umblarea prin credință este de a urma căile lui Dumnezeu, nu căile noastre, de a face voia lui Dumnezeu, nu voia noastră, de a fi slăvit Isus, nu persoana noastră, de a muri fața de tine noi înșine și de a trăi pentru Isus.

, , Zic dar: umblati cârmuiți de Duhul și nu împliniți poftele firii pamantesti. Căci firea pământeasca poftește împotriva Duhului si  Duhul împotriva firii pământești; sunt lucruri potrivnice unele altora, așa că nu puteți face orice voiți.”(Galateni 5:16,7)

, , Așadar fraților, noi nu mai datorăm nimic firii pământești, ca să trăim dupa îndemnurile ei. Dacă trăiți dupa îndemnurile firii pământești veți muri; dar dacă prin Duhul faceti să moară faptele trupului, veti trăi. Căci toți ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.”(Romani 8:12,3, 14)

Destinul fiecărui om este să devină fiu al lui Dumnezeu. El a creat oamenii pentru El ca să se poată distribui pe Sine în fiecare, să umple cu viață veșnică pe fiecare. Fără Dumnezeu suntem niște vase goale de țărână, de aceea fiecare om  simte un gol în inima lui ce nu poate fi umplut doar de Dumnezeu prin Fiul Său care a devenit Duh Dădător de viată, care regenerează natura căzută a omului. Pentru a primi acestă viață veșnică, omul trebuie să se pocăiască față de Creatorul Său și să creadă in Domnul Isus care a câștigat acest drept pentru omenire. Poate Îl cunoateți deja pe Domnul Isus și aceste rânduri doar v-au reamintit ceea ce a-ți știut deja, dar dacă nu aveți o relație personală cu Domnul Isus ar fi spre binele tuturor să acționați în aceasta privință deoarece problema mântuirii este vitală si este de indicat să nu fie amânată, fiindcă nu știți ce aduce ziua.

Cu o inimă sinceră și cu cuvintele dumneavoastră invitați-L pe Domnul Isus să vă fie Domn și Mântuitor si rugați-L să vă ierte păcatele, să vă umple cu viața Lui și astfel  veți deveni fii ai lui Dumnezeu iertați pe deplin și acceptați în  Împărăția Lui de acum, de aici pâna în eternitate. Căutați locuri unde se strâng credincioși care cheamă Numele lui Isus pentru a putea să creșteți în har, în cunoașterea Lui  și în legătura frățească. Îndrăzniți să gustați și să vedeți ce bun este Domnul.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1209
  • Export PDF: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni