Pe măsură ce pășesc pe drumul maturității, înțeleg tot mai bine faptul că omul are o teribilă capacitate de a înfăptui răul. De asemenea înțeleg tot mai mult că atunci când minunatul har al lui Hristos ne atinge inima putem să ne înălțăm deasupra condiției noastre umane, și să urmăm binele. Cred că omul despărțit de Dumnezeu nu poate urma binele, pentru că în adâncul ființei noastre există o forță teribilă ce ne împinge să facem răul. Privind lumea ce ne înconjoară îmi dau seama tot mai mult de acest adevăr pe care Biblia îl consemnează, de aceea avem nevoie ca harul lui Dumnezeu să supună tendințele și înclinațiile spre rău ale naturii noastre degenerate de păcat. Oricine dorește să pășească pe căile binelui cunoaște această teribilă luptă dintre firesc și duhovnicesc, ce străbate mintea și viața fiecărui om. O, ce mister rămâne pentru noi faptul că Iisus a avut o dublă natură, divină - umană și totuși a fost Fiul lui Dumnezeu Cel neprihănit! Pe când noi simțim cum fără harul Său ne prăbușim într-un abis al răutății umane.

Există în natura noastră ceva teribil, o înclinație înfricoșătoare spre a ne răzvrăti împotriva lui Dumnezeu și a legilor sale. Despărțit de harul lui Hristos, nimeni nu poate înfăptui binele și păși pe calea mântuirii. Privesc în lumea de azi și observ cu câtă cruzime uneori omul își tratează semenii și îmi dau seama tot mai mult că în natura omului există ceva monstruos. Doar Dumnezeu ne poate elibera, doar El ne poate face să urcăm pe culmi luminoase. Atunci când un om privește spre măreția caracterului lui Hristos, raze luminoase pătrund în mintea sa, și atunci acel om începe să își vadă abisul din adâncul ființei sale. Este atât de greu pentru unii oameni să devină conștienți că au o enormă capacitate de a face rău, și de faptul că de multe ori înfăptuiesc răul cu plăcere. Trăind departe de Dumnezeu, suntem cu toții înfrânți de puterile întunericului. Pe de altă parte nu contest faptul că există oameni ce au o educație bună și fac anumite fapte bune și totuși ei nu cred în Dumnezeu, însă doresc să subliniez faptul că și cel mai minunat om din această categorie oricând poate săvârși mari atrocități. Realitatea care mă înfioară cel mai mult este faptul că sunt oameni ce nu sunt conștienți de capacitatea lor teribilă de a face rău.

De asemenea, istoria ne învață ce s-a întâmplat atunci când oameni plini de cruzime au ajuns la putere, modul cum ei i-au tratat pe semenii lor ne înfioară, privind în istorie vedem la ce atrocități au putut să ajungă Stalin sau Hitler. Dar revenind la zilele noastre, la aceste timpuri moderne marcate de exploatarea omului de către om. Timpuri ce reprezintă un tablou viu a ceea ce omul poate face atunci când alege să trăiască fără Dumnezeu, și nu mă gândesc numai la toată viața umană axată pe plăceri păcătoase. Ci la dorința ascunsă, dar care iese la iveală a unor oameni ce devin puternici din punct de vedere politic sau economic. Ei bine, această dorință de aș călca aproapele în picioare, pe care acest soi de oameni o aduc la îndeplinire cu multă satisfacție atunci când au ocazia.

Ceva tragic se întâmplă cu natura umană pentru că în adâncul ființei noastre există atâta perversitate morală. Iar atunci când pornim pe căile răutății niciodată nu știm unde ne vom opri. David a comis adulter, apoi crimă, dacă nu intervenea Dumnezeu în viața lui prin intermediul profetului Natan, cine știe unde ar fi ajuns. Solomon a comis și el păcate mari și apoi spre finalul vieții sale după ce s-a convertit a mărturisit că era cât pe ce să se piardă. Noi avem o uriașă nevoie de harul lui Hristos, pentru că altfel ne prăbușim în abisurile răutății. În domeniul religiei, istoria ne învață că atunci când oamenii religioși au dat la o parte harul lui Hristos, au comis cele mai înspăimântătoare crime împotriva umanității. Avem ca exemplu istoria evului mediu întunecat, cu tot ceea ce a făcut inchiziția care a torturat și martirizat oameni ce se închinau lui Dumnezeu într-un alt mod decât cel stabilit de biserica romano-catolică. Apoi a venit Martin Luther cu reforma sa, înălțându-l pe Hristos înaintea oamenilor, și astfel Dumnezeu a deschis omenirii un nou drum spre eliberare de toate superstițiile și ororile omenești. De altfel Golgota cu jertfa ei tainică reprezintă remediul pentru răutatea umană.

Ce, minunat este atunci când harul lui Hristos se revarsă în inimile noastre, în atingerea divinului cu umanul are loc transformarea inimii omenești despre care profetul Ieremia ne spune: , , Inima este nespus de înșelătoare și de desnădăjduit de rea, cine poate s-o cunoască?” Avem nevoie să contemplăm iubirea de la calvar pentru a deveni altfel de oameni, pentru a demonstra că prin har într-o lume a păcatului și a răutății se poate trăi și altfel, învățând de la Hristos să ne iubim semenii. Ce minunat este faptul că iubirea divină se poate coborâ în orice inimă omenească vindecându-i rănile. Lucrarea mântuirii este o lucrare de educație, suntem invitați să trecem de la răutate și ură la iubire și bunătate. Avem nevoie să conlucrăm cu Hristos, și atunci tot acest minunat proces va începe în viața noastră. Mai presus de orice altceva trebuie să învățăm ce este iubirea, și acest lucru îl putem face doar contemplând persoana și viața lui Iisus din Nazaret. Abia atunci în mod sincer începem să ne iubim semenii și să vedem viața de aici nu ca pe o ocazie în care să păcătuim cât mai mult, dimpotrivă ca pe o ocazie de a intra în școala lui Hristos, unde să ne pregătim pentru eternitate. Pentrucă cel mai minunat dar pe care Dumnezeu prin Hristos l-a oferit omenirii este viața veșnică.

, , Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” Acesta este unul din versetele ce exemplifică cel mai bine dragostea divină și se găsește în Evanghelia după Ioan 3-16, despre care Spurgeon spunea că este ca un testament lăsat omenirii prin care orice om primește o moștenire și anume viața veșnică, iar în cuvântul lume, el spunea că și-a găsit și numele lui scris, și că de fapt acolo este scris numele oricărui om. Nu putem întoarce spatele unei iubiri ce depășește capacitatea noastră de a raționa, de aceea iubirea agape nu va fi înțeleasă niciodată în totalitate prin prisma gândirii omenești. Dragostea lui Hristos este mai presus de tot ceea ce noi ne putem imagina sau gândi, pentrucă se coboară de la tronul lui Dumnezeu. Începem în această viață să înțelegem licăriri ale acestei iubiri, ba mai mult să reflectăm câte puțin din această imensă iubire ce poate schimba cele mai diforme caractere atunci când este lăsată să facă o asemenea lucrare.

Astăzi străbătând aceste vremuri grele pe care cu toții le trăim, avem marele privilegiu să conlucrăm cu Divinitatea pentru a fi oameni în inima cărora sălășluiește bunătatea și iubirea, învingând astfel răutatea și ura. Toată această minunată lucrare ce se desfășoară tainic în inima omului o poate realiza doar Hristos prin harul Său. Iar efectele acestei lucrări devin vizibile, atunci când iubirea agape începe să se reverse de la tronul lui Dumnezeu în inimile noastre care altădată nu erau decât o locuință a răutății, și unde iubirea începe să troneze aducând bucuria de a trăi și a fi utili. Iată ce minunat standart așează Dumnezeu înaintea noastră pentru a deveni altfel de oameni, pentrucă pe străzile noului Ierusalim va umbla o umanitate ce a fost renăscută prin har. De asemenea trebuie să înțelegem că Dumnezeu nu ne va mântui așa cum suntem, ci trebuie să aibă loc o lucrare de transformare în inimile noastre, ce uneori sunt apăsate și trudite de tot greul acestei lumi și de asalturile Diavolului care este autorul răului. Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentrucă există o cale a salvării pentru noi! Deci să pășim cu încredere pe această cale, învățând cum să umblăm cu Dumnezeu și să contemplăm iubirea divină ce într-o zi în trecutul istoriei noastre s-a întrupat și a devenit omul Iisus din Nazaret.