FOLOSEȘTE-ȚI PRICEPEREA!
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 15/09/2018
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Ferice… de omul care capătă pricepere!” (Proverbe 3:13)

     Cheia succesului este să faci ceea ce trebuie atunci când trebuie. Teologul Tyron Edwards a spus: „Orice lucru trebuie să-și aibă timpul și locul său, și toate lucrurile trebuie făcute la vremea și la locul lor… astfel, vei realiza mai multe și nu numai atât, dar vei avea mult mai mult timp decât cei ce sunt pe fugă mereu.” Dacă te-ai săturat să mai trăiești într-un stres permanent, profesorul de teologie Dr. Howard Hendricks ne indică patru surse majore ale stresului: 1) Faptul că spunem DA prea multor lucruri. Dr. Lewis Sperry Chafer spunea: „O mare parte din activitatea noastră spirituală e un pic mai mult decât un anestezic ieftin menit să aline durerea unei vieți goale.” Toate „drumurile și faptele” noastre nu reușesc să umple golul din adâncul sufletului nostru. 2) Faptul că nu ne oprim pentru a ne reîncărca bateriile. Noi ne scoatem conștiincios agendele și umplem spațiile goale dintre activități. Dar să nu ne păcălim singuri; faptul că evităm suprapunerea activităților nu înseamnă planificare. Drept urmare, suntem niște oameni stresați, iuți la mânie, trecând de la o activitate prost planificată la alta, fapt care contribuie din plin și la starea noastră spirituală. 3) Faptul că nu reușim să ne bucurăm de realizările noastre. „Împlinirea unei dorinţe este dulce sufletului” (Proverbe 13:19). Având mereu prea multe de făcut, trecem rapid la următoarea îndatorire, adesea fără să o terminăm pe cea dinainte sau fără să facem un pas înapoi pentru a savura un lucru bine făcut. Nu e de mirare că ne îngrijorăm că existența noastră pare lipsită de sens. 4) Faptul că datoria noastră este mai mare decât ne putem permite. Data viitoare când te gândești să cumperi ceva cu cardul de cumpărături – așteaptă! Nu spune neapărat nu, ci prezintă-i lui Dumnezeu așa zisa ta „nevoie” și vezi ce spune. Dacă te gândești serios să-ți dezvolți viața spirituală, folosește-ți judecata sănătoasă și lasă ca aceste patru principii să lucreze! Azi… și nu numai!


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 504
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni