„Când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.” (1 Corinteni 13:11)

     Oamenii care au o credință puternică te pot face să te simți „mai prejos” atunci când te compari cu ei. Un învățător biblic a scris: „Îi admiram pe acei eroi ai credinței ale căror mărturii incredibile pluteau în aer ca aburii din cabina de duș. Păreau atât de schimbați, atât de siguri, atât de stabili! Credeam că dragostea lui Dumnezeu este împărțită conform unui sistem al meritelor. Dacă mă descurcam bine azi, mă iubea. Dacă nu, nu mă iubea. Mă simțeam ca pe un montagne russe! Nu am înțeles că tot ce se naște pe pământ necesită timp să crească și să se dezvolte până să ajungă la maturitate. Eu așteptam o metamorfoză imediată, puternică, atotcuprinzătoare, care să mă transforme într-un perfect!” Te simți și tu de parcă ceva nu este în regulă cu tine pentru că nu ai reușit niciodată să fii la fel? Dacă da, citește următoarele: „Când eram copil… gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.” Noi începem prin a fi bebeluși din punct de vedere spiritual, apoi devenim copii, apoi adolescenți… și în cele din urmă devenim adulți. Reparația rapidă, neprihănirea obținută prin propriile fapte, nu va face decât să-i impresioneze pe ceilalți, inspirându-le un fals sentiment de sfințenie. Te va împiedica să fii sincer înaintea lui Dumnezeu și te va face să crezi că ar trebui să fii mai departe decât ești acum pentru vârsta ta spirituală. Mai ții minte când erai copil și îți luai pantofii cu toc ai mamei sau ghetele de lucru ale tatălui? Oricât de mult ai fi vrut să-ți fie buni, nu-ți erau. Asta nu însemna că ai greșit ceva, ci doar că te aflai exact unde trebuie pentru vârsta ta!