CREȘTEREA SPIRITUALĂ (3)
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 21/09/2018
    12345678910 0/10 X
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează şi în voi” (1 Tesaloniceni 2:13)

     Din punct de vedere spiritual, poate nu ai ajuns atât de departe precum ți-ar plăcea, dar Îi mulțumim lui Dumnezeu că încă ești pe cale. Mai demult erai străin de harul lui Dumnezeu, dar acum faci parte din „casa lui Dumnezeu” (Efeseni 2:19). Pavel scria tesalonicenilor: „aţi primit Cuvântul lui Dumnezeu… care lucrează şi în voi.” Câtă vreme citești Cuvântul lui Dumnezeu și îl crezi, el nu va înceta să lucreze în tine. În plus, te maturizezi mult mai rapid când înveți să te relaxezi și când începi să trăiești în ascultare de ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre tine, și nu prin ascultarea de ceea ce simți. Modul în care te percepi îți afectează profund progresul spiritual. Până când părerea ta despre tine însuți nu se aliniază la ceea ce spune Dumnezeu despre tine în Scriptură, te vei considera în continuare nepregătit și nedemn – fapt care îți va amâna creșterea spirituală. Când Dumnezeu i-a spus lui Ieremia că îl cheamă să fie profet al neamurilor, Ieremia L-a „informat” pe Dumnezeu că este prea tânăr, că nu știe să vorbească prea bine, că nu are destulă experiență etc.! Cum a răspuns Dumnezeu? „Înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoşteam… Eu te pusesem deoparte” (Ieremia 1:5). Nu te mai îngrijora că vei fi respins când nu ai un comportament perfect. Lumea funcționează după acest principiu, dar nu și Dumnezeu. Pe de altă parte, dacă ai fi desăvârșit așa cum ți-ai dori, nu ai mai avea nevoie de harul Său. La fel ca în cazul lui Iacov care „șchiopăta din coapsă”, uneori Dumnezeu îngăduie un lucru în viața noastră ca să ne aducă aminte că avem nevoie de El în fiecare zi. Așa că, bucură-te de starea în care te găsești acum, și nu te mai compara cu alții. Nu te îngrijora că ceilalți au ajuns mai departe decât tine; și ei au trecut prin ce treci tu, ca să  ajungă unde se găsesc astăzi!


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 484
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni