Să iertați oamenilor
Autor: Maria Nechita  |  Album: Ploaia târzie  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Maria18 in 06/10/2018
    12345678910 0/10 X

 

 

   Matei 6:14-15.”Dacă iertați oamenilor greșelile lor și Tatăl vostru vă va ierta greșelile voastre. Dar dacă nu iertați oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre.”

   Luca 11:4a.”și ne iartă nouă păcatele noastre, fiindcă și noi iertăm oricui ne este dator. .” 

   Pare că iertarea să depindă de noi, dacă iertăm Tatăl ne va ierta, dacă nu iertăm Tatăl nu ne va ierta. Apoi în Luca zice, iartă-ne fiindcă și noi iertăm cui ne este dator. Deci dacă iertăm Tatăl ar fi îndreptățit să ne ierte. Aceste cuvinte le spunea Isus în predica de pe munte. Acum o întrebare: este HAR în aceste afirmații ale lui Isus? fiindcă Pavel în,

   Romani 4:4 zice ”însă celui ce lucrează, plata cuvenită i se socotește NU ca un har, ci ca ceva datorat.”

   Pavel vede lucrurile din perspectiva HARULUI, el trăia și umbla în HAR, dar Legea zicea, dacă ești bun, Dumnezeu trebuie să-ți dea bine,”îți este dator”. Însă Harul zice,”celui ce nu lucrează, ci CREDE….Rom. 4:5, noi am fost iertați pe baza CREDINȚEI în jertfa lui Isus. Și Domnul Isus vorbea aceste lucruri deplin încredințat despre lucrarea care o va împlini în scurtă vreme, la cruce și vroia să-i facă conștienți de neputința lor și iertarea lor pe baza iertării semenilor lor care le-au greșit, însă nu prea i-a convins, după cum nici astăzi nu sunt convinși mulți creștini de iertarea prin credință și har, fără meritele și faptele lor. Și astăzi se aude aceasta; dacă ierți, vei fi iertat. Deci dacă eu iert, Dumnezeu este dator să mă ierte. Harul lipsea din aceste afirmații ale lui Isus, deși El era HARUL trimis de Tatăl. Ioan zicea că noi toți am primit din plinătatea LUI și har după har, căci harul a venit prin Isus, însă le-a fost ascunsă descoperirea LUI, până după moartea și învierea Domnului Isus și pogorârea Duhului Sfânt, ca atunci când omul va crede Evanghelia lui Isus, să fie mântuit, prin HAR și prin CREDINȚĂ. Este ceva greu de înțeles în mântuirea asta prin HAR și prin CREDINȚĂ și punct? Da este, este întăriturile religiilor care de care mai nenorocite, care-i țin pe oameni  încorsetați  în legăturile faptelor, care oricum nu pot face accesibilă mântuirea, trăirea și umblarea în Duhul, decât HARUL și CREDINȚA lui Isus pot, pentru că Împărăția nu este pământească, ci duhovnicească, iar faptele și binele sufletesc nu are de a face cu duhul nostru și Duhul LUI, ci Duhul Sfânt este cel care împreună cu duhul omului influiențează sufletul pentru înnoirea minții și transformarea vieții sufletului și trupulul, omului mântuit.

   Efeseni 4:32.”Dimpotrivă, fiți buni unii cu alții, miloși și iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat Dumnezeu pe voi în Hristos.”

   Aici este secretul iertări, dacă ai fost iertat de Isus și-ți cunoști identitatea, iar mintea ta este înnoită zilnic cu Cuvântul LUi, poți ierta orice geșeală și păcat făcut împotriva ta cu ușurință, chiar dacă nu-ți cere omul iertare, pentru că tu ai fost iertat mai întâi și nu ierți ca să fii iertat. Tu ești în Hristos și în El nu este neiertare și nici măcar nu te silești să ierți, dacă nu ai ură, mânie, răutate, bârfă, ci te caracterizează DRAGOSTEA lui Isus, cum ai putea să nu ierți? Dacă și Dumnezeu te-a iertat în Hristos, fără meritul tău și tu poți ierta tot în Hristos așa cum și tu ai fost iertat. Iertarea este în tine înainte de ați greși cineva și greșala este din start întâmpinată cu iertarea, așa cum și Isus a murit și ne-a iertat încă pe când eram noi păcătoși. Romani 5:8. Aici vei găsi adevărata viață și pace și liniște și odihnă pentru o creștere normală a unui creștin, doar în Hristos ai fost iertat, prin HAR și poți și tu să dai HAR și să ierți prin HAR, datorită supranaturalului din tine. Tu ești ceresc și trăiești o viață pe pământ ca în cer. Mulțumim Tăticul nostru, ești minunat, mare și glorios. Amin!

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 812
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni