„Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte.” (1 Corinteni 1:27)

     Câtă vreme ai nevoie de aprobarea oamenilor, Dumnezeu este limitat în ceea ce poate face prin tine. Credința înseamnă între altele și disponibilitatea de a părea nebun. De aceea credința și smerenia merg mână în mână. Noe a părut nebun când a construit corabia în deșert. Sara a părut nebună când a crezut că mai poate avea copii la nouăzeci de ani. Moise a părut nebun când i-a cerut lui Faraon să-și lase robii să plece. Armata iudeilor a părut nebună când a mărșăluit în jurul Ierihonului sunând din trâmbițe. David a părut nebun când l-a atacat pe Goliat cu o praștie. Magii au părut nebuni când au urmat steaua. Petru a părut nebun când a coborât din barcă în mijlocul furtunii. Și Domnul Isus a părut la fel când a stat atârnat pe cruce pe jumătate dezbrăcat. Dar rezultatele vorbesc de la sine, nu-i așa? Noe nu s-a înecat în timpul potopului. Sara l-a născut pe Isaac. Moise a scos poporul Israel din Egipt. Zidurile Ierihonului s-au prăbușit. David l-a învins pe Goliat. Magii l-au găsit pe Mesia. Petru a umblat pe apă. Și Domnul Isus a înviat din morți! Vine o vreme când trebuie să încetezi să mai explici toate lucrurile în mod logic și va trebui să-ți asumi riscuri și să faci totul diferit. Va trebui să construiești o corabie sau cel puțin să plantezi niște copaci sau să faci niște scânduri! Credința înseamnă să te comporți ca și cum Dumnezeu are mijloace care acționează asupra rugăciunilor noastre… chiar dacă, la fel ca în cazul lui Noe, este nevoie de 120 de ani! Domnul Isus a spus: „Orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea.” (Marcu 11:24). Ție, ce ți-a spus Dumnezeu să faci? Treci la fapte!