„Căci mi-aţi trimis în Tesalonic, odată, şi chiar de două ori, ceva pentru nevoile mele” (Filipeni 4:16)

     Charles Swindoll ne spune povestea copacului darnic: „Când băiatul era mic, obișnuia să se legene de crengile copacului, să mănânce mere din el și să doarmă la umbra lui. Dar pe măsură ce creștea, petrecea tot mai puțin timp cu copacul. „Haide să ne jucăm”, spunea copacul, dar tânărul era preocupat doar de bani. „Atunci ia-mi toate merele și vinde-le, i-a zis copacul. Tânărul așa a făcut și copacul a fost fericit. Bărbatul nu s-a reîntors o lungă perioadă de timp, dar copacul a zâmbit când într-o zi a venit la el. „Haide să ne jucăm!” Dar bărbatul, înaintat în vârstă și sătul de toate, a vrut să scape de toate. „Taie-mă! Ia-mi trunchiul, fă din el o barcă și apoi poți merge departe”, i-a zis copacul. Omul așa a făcut și copacul a fost fericit. Au trecut multe anotimpuri – și copacul a așteptat. În cele din urmă, omul s-a întors, prea bătrân ca să se mai joace, să mai alerge după avuții sau să mai străbată mările. „Mai am aici un ciot destul de trainic. Vino să te așezi și să-ți tragi sufletul”, a spus copacul. Omul așa a făcut și copacul a fost fericit.” Swindoll continuă: „M-am uitat îndelung la foc, privind în urmă la viața mea, regăsindu-mă în această poveste a copacului și a băiatului. M-am identificat cu amândoi – și m-a durut. Câți copaci darnici au existat în viața mea? Câți oameni s-au dăruit pe ei înșiși pentru ca eu să pot crește, să-mi pot împlini idealurile și să pot găsi împlinire și mulțumire? Îți mulțumesc, Doamne, pentru fiecare. În acea noapte m-am rugat, am plâns, am zâmbit, am fost fericit că Domnul m-a ajutat să fiu un om smerit și am fost mulțumitor că am putut reflecta la acest lucru. Pavel și-a adus aminte de cei care l-au ajutat – la fel trebuie să faci și tu.