„Mirul acesta s-ar fi putut vinde cu mai mult de trei sute de lei” (Marcu 14:5)

     Este posibil ca vasul de alabastru cu mir mirositor să fi reprezentat toată economia de-o viață a acestei femei. Valoarea este evidentă și prin faptul că autorii celor două evanghelii găsesc că merită să ne ofere o estimare în scris: trei sute de dinari echivalentul unui salariu pe un an întreg. Dar să analizăm această situație în detaliu. Pentru majoritatea dintre noi, vasul de alabastru cu mir mirositor înseamnă bani. E averea noastră pusă deoparte. Sunt bani albi pentru zile negre. E fondul nostru de pensie. Întrebare: Ești dispus să dăruiești totul? Nu vrem să sugerăm că nu trebuie să-ți plătești facturile sau să nu-ți faci planuri de viitor sau să nu te îngrijești de familie. Însă dacă Dumnezeu te-ar atenționa că trebuie să dăruiești totul, ai fi dispus să-ți spargi vasul de alabastru și să torni tot mirul la picioarele lui Isus? Pe parcursul vieții sale, John Wesley a dăruit aproximativ 30.000 de lire. Ajustat la inflație, asta înseamnă peste 1.350.000 de lire în banii de astăzi. Wesley a făcut un legământ cu Dumnezeu în 1731 de a-și limita cheltuielile la 28 de lire pe an. În primul an el a câștigat doar treizeci de lire, așa că a dăruit doar două lire. În anul următor, venitul i s-a dublat și pentru că a reușit să se descurce cu cele 28 de lire, a dat 32 de lire. El nu a avut niciodată în posesie mai mult de o sută de lire pentru că se temea să strângă comori pământești. Credea că binecuvântarea lui Dumnezeu trebuie să ducă la un standard de dărnicie mai ridicat, nu la un standard de viață mai ridicat. Chiar și atunci când venitul său s-a ridicat la mii de lire, el a dus o viață simplă și a dăruit toți banii pe care îi avea în plus. A murit cu câțiva bănuți în buzunar, dar cu o comoară adunată în ceruri. Gândește-te la toate acestea!