„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele” (Matei 9:36)

     Noua Concordanță exhaustivă a lui Strong definește „compasiunea” drept „a fi mișcat  până în stomac” (stomacul era considerat lăcașul dragostei și al milei). Acest cuvânt are o  rădăcină comună cu splanchnologia, studiul părților viscerale ale corpului. Compasiunea,  deci, este reacția din lăuntrul nostru – o lovitură în măruntaie, dacă vreți. Poate de aceea  mutăm canalul televizorului când vedem știri despre copii care mor de foame în tabere de  refugiați și când auzim că 1,7 miliarde de oameni trăiesc cu mai puțin de un dolar pe zi și se  culcă flămânzi în fiecare seară. E prea mult pentru noi – mai ales când percepem nevoia ca  fiind atât de copleșitoare încât nu am putea s-o împlinim. Dar dacă am putea totuși? Dacă am  putea face ca viața să fie mai bună pentru o persoană care suferă? „Atunci Petru i-a zis:  „Argint şi aur, n-am; dar ce am, îţi dau: În Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te şi  umblă!” L-a apucat de mâna dreaptă, şi l-a ridicat în sus. Îndată i s-au întărit tălpile şi  gleznele” (Faptele Apostolilor 3:6-7). Dacă Petru ar fi zis: „Argint și aur n-am, așa că îmi văd  de treabă și merg mai departe?” Dar el nu a făcut așa și prin urmare, un olog care stătea la  cerșit de treizeci și opt de ani s-a ridicat și a pășit într-o viață nouă. Tu spui: „Dar eu nu am o  astfel de putere!” Nu, dar Dumnezeu are! Și când vezi nevoia cuiva și îți întinzi mână ca s-o  împlinești – Dumnezeu Își va elibera puterea! Compasiunea ta e cea care declanșează totul.  Așadar, astăzi dă dovadă de compasiune.