NU ÎNCHIDE OCHII LA NEVOILE ALTORA
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 01/02/2019
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„El îi va despărţi pe unii de alţii” (Matei 25:32)

     Biblia spune: „Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre; şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui. Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia” (v. 32-34). Iată ce li se întâmplă celor de la stânga: „Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine” (v. 41). Ce determină alegerea Lui? Cum îi desparte El pe oameni? După criteriul apartenenței la un grup extrem de moral în comparație cu altul de moravuri ușoare? Se bazează pe faptul că un grup are o doctrină corectă, în timp ce altul a rătăcit din punct de vedere teologic? Nu, Domnul Isus a spus că destinul tuturor oamenilor are la bază un singur lucru: compasiunea pentru cei aflați în nevoie. Poate nu ești de acord: „Suntem mântuiți doar prin credință!” Da, însă după cum a subliniat Martin Luther: „Credința care ne mântuiește nu este niciodată singură!” Biblia spune că credința fără fapte este moartă (vezi Iacov 2:26). Domnul Isus a spus că acesta este standardul după care vom fi evaluați și răsplătiți: „Am fost gol, şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine.” (Matei 25:36). Apoi a personalizat ideea în cuvintele următoare: „ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut.” (v. 40). Asta înseamnă că trebuie să-ți deschizi inima și să răspunzi la nevoile celor din jur. Deci, nu închide ochii la nevoile altora!  


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 528
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni