Am fost învățați de părinți noștri că trebuie să-L iubim pe Dumnezeu, cu toată puterea noastră și din toată inima noastră, pentru a avea trecere înaintea LUI și iertare când facem răul. Sigur, fiecare am încercat să-L iubim, după cum am știut și am reușit, dar, drept vorbind iubirea noastră a fost ca vremea. Cum puteam să-L iubim dacă nu-L cunoșteam, cine-I, cum este, ce are pentru noi, ce a făcut pentru noi, ce vrea de la noi și care-i scopul LUI pentru noi. Cum era iubirea noastră pentru Dumnezeu, când știam că atunci când greșim ne pedepsește, când faci păcat te aruncă afară dintre cei ce nu au făcut păcat, ca să te învețe minte, îți trimite un accident, o nenorocire, o boală incurabilă, pe care să o duci toată viața, iar la jumătatea zilelor să mergi acasă la El și să-ți rămână copii singuri la mila altora, căci pe tine dacă te mai lasă iar faci păcat. Mai bine zece copii orfani pe drumuri, care nu vor mai dori să audă despre un Dumnezeu care a iubit pe mama lor atât de mult, că a vrut-o la EL, cu riscul ca ei să rămână singuri pe pământ, crescându-se unul pe altul. Pentru asemenea învățătură primită, ai o iubire pentru Dumnezeu, de frică, de spaimă, o frică care te paralizează atunci când greșești, după care-ți aștepți în orice moment sentința, pedeapsa ori moartea. Nimeni dintre oameni nu a reușit să-L iubească pe Dumnezeu, în felul acesta cu toată inima, de cum să-și iubească semenii? Ca să-L iubim pe Dumnezeu trebuia cineva să ni-L descopere, nu doar numai ca pe un Dumnezeu drept, sfânt și bun, ci ca pe un TATĂ, care ne iubește necondiționat, care Și-a demonstrat iubirea, în Fiul Său la cruce. Toată mânia LUI pentru ceea ce Satan a făcut cu omul în Eden, păcatul care l-a despărțit de Dumnezeu, dar și relația ruptă între EL și omul care-I purta chipul pe pământ, atunci când Isus a zis: ”S-a sfârșit” dându-Și duhul, Dumnezeu prin Duhul Lui, L-a adus la viață, înviindu-L biruitor din moarte. Omul a fost salvat și relația cu TATA refăcută. Demonstrarea aceste-i iubiri a lui Dumnezeu pentru om, începe de la cruce, însă adâncimea, înălțimea, lărgimea și lungimea trebuiesc pătrunse și experimentate. O dragoste uimitoare descoperită la cruce! Descoperirea ei nu ne-ar lăsa nici o clipă timpul să-l folosim în alte lucruri. Să începem dar de la Scriptura aceasta, să-I descperim dragostea și iubirea LUI pentru noi. Să săpăm adânc Cuvântul cu dorința de a-I descoperi dragostea și caracterul LUI, ca să ne însușim binecuvântările LUI pentru noi, care ni le-a adus la cruce și le-am primit atunci când am crezut și dragostea și caracterul Lui să se imprime în noi. Domnul Isus este Cel care ne poate descoperi din Cuvântul LUI pe Tatăl LUI și Tatăl nostru. Duhul Sfânt poate să ne reveleze toate bogățiile lui Dumnezeu în Hristos și El ne poate da și înțelegerea lor, ca să fim uniți în dragoste și să primim toate bogățiile plinătăți de pricepere, ca să cunoaștem taina lui Dumnezeu Tatăl, adică  Hristos, în care ne sunt descoperite toate comorile înțelepciuni și ale științei. La descoperirea fiecărui lucru, comoară, bogăție, binecuvântare din Hristos, noi Îl descoperim pe Tata, pentrucă cine Îl cunoaște și-L descopere pe Fiul, Îl descopere și-L cunoaște pe Tatăl. Cu fiecare mică, ori mare descoperire din natura Lui, dragostea LUI, noi Îl vom putea iubi mai mult, pentru că noi avem natura LUI, dragostea LUI, în duhul nostru, Înaintând în aceste descoperiri și comori din Cuvânt, din Hristos, mintea noastră va fi înnoită, ca să-L putem iubi necondiționat, știind că iubirea din noi este a LUI, noi fiind doar un canal prin care iubirea Lui se revarsă, peste noi, familia noastră, biserică și lume. În asemenea dragoste și iubire, nu mai este frică de pedeapsă, pentrucă dragostea adevărată izgonește frica. Atunci când El te disciplinează ești fericit, te bucuri de dragostea LUI și Îl iubești tot mai mult, mai mult și nu numai atât, dar poți să-ți iubești semeni și dușmanii chiar. Ne bucurăm că avem un asemenea Tată, un asemenea Domn Isus Hristos și un Mângâietor atât de bun, alături de noi și cu noi și în noi. Amin.