„Cine îmbărbătează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare” (Romani 12:8)

     Spunem uneori: „Nu e responsabilitatea mea. Nu vreau să mă implic!” Ai spus și tu așa ceva vreodată? Poate ai crezut că ai motive întemeiate, sau că nu era momentul potrivit – dar concluzia este că nu ai ajutat pe cineva care s-a aflat în nevoie. Nu ești singurul! Cercetările confirmă faptul că tendința de a evita implicarea este în creștere, pe plan mondial. Cu toate acestea, „a fi alături” de ceilalți este un mandat biblic; este aplicarea practică a dragostei față de Dumnezeu și față de aproapele (vezi Matei 22:37-39). Crizele sunt în general de trei feluri: 1) Crize situaționale. Aici sunt incluse bolile grave, pierderea cuiva drag sau ruperea relațiilor din sânul familiei. Patriarhul Iov le-a experimentat pe toate acestea! 2) Crizele de dezvoltare. Ele se întâmplă în cursul vieții: plecarea de acasă, mersul la facultate, acomodarea într-o relație de căsătorie, calitatea de părinte, pensionarea, sănătatea tot mai șubredă… Avraam și Sara deveniseră experți în traversarea crizelor legate de dezvoltare. Ei și-au părăsit casa și familia, au tânjit ani în șir după copii… apoi, peste toate acestea, Dumnezeu le-a cerut să-și jertfească singurul lor fiu născut la bătrânețe! 3) Crizele de autocunoaștere. Ele apar atunci când descoperi adevăruri deranjante despre tine însuți: ți se spune că, omenește vorbind, maladia ta este incurabilă; sau te consideri un ratat, iar acum ești prea bătrân ca să-ți mai atingi obiectivele vieții; sau te confrunți cu realitatea faptului că ai divorțat, sau ai rămas văduv, sau te simți respins din cauza mediului de proveniență. Oameni precum Ilie și Iona sunt exemple de crize datorate conștiinței de sine. Aceste exemple îți aduc aminte de cineva? Dacă da, grăbește să-l încurajezi… și „ține-te de îmbărbătare!”