„Purtaţi-vă sarcinile unii altora” (Galateni 6:2)

     Dr. Raymond Vath a spus: „Noi trebuie să facem pentru alții ceea ce nu pot face ei singuri, dar nu trebuie să facem pentru ei ceea ce nu vor să facă singuri. Problema este să avem înțelepciunea de a ști care este diferența.” Când faci pentru cineva ceea ce poate face singur, îi subminezi capacitatea de a se baza pe sine însuși și creezi o dependență nesănătoasă. Așa că, în loc să te grăbești să preiei controlul: 1) Dă-i direcție, arată-i câțiva pași de acțiune pe care îi poate gestiona. Prin faptul că îl ajuți să fie responsabil de propria sa viață, îl înarmezi împotriva disperării și a neputinței. Iar prin validarea eforturilor sale, îl ajuți să-și reclădească încrederea fragilă. Cu toate acestea, există o avertizare: când criza implică o pierdere ireversibilă, cum ar fi divorțul sau moartea, faptul de a-și putea duce traiul zilnic înseamnă activitate suficientă. 2) Dă-i speranță. În mijlocul crizei, pare că nu mai există speranță, și nu se vede nicio luminiță la capătul tunelului, iar sentimentul că suferința va continua neîncetat nu dispare. Creșterea și perfecționarea nu pot apărea în absența speranței. Speranța conferă energie și aduce alinare pe baza convingerii că lucrurile se vor îmbunătăți. Dumnezeu promite: „Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.” (Ieremia 29:11). 3) Acordă-i prietenie, păstrează legătura cu acea persoană. Crizele rareori se rezolvă rapid. Deși viața poate reveni la normal, în cele din urmă, mai pot apărea episoade de tristețe, deznădejde sau singurătate. Poate vorbele tale aduc mângâiere, dar preocuparea ta continuă va ajuta persoana care suferă să-și păstreze credința și să progreseze în drumul ei spre vindecare.