„Împăratul Nebucadneţar a făcut un chip din aur, înalt de şaizeci de coţi” (Daniel 3:1)

     Când cineva își înalță o statuie de șaizeci de coți, e normal să crezi că asta marchează mari merite sau mari biruințe. Dar această statuie a fost personificarea mândriei. Toți avem în noi un mic Nebucadnețar. Nu ne-am face niciodată o statuie de șaizeci de coți înălțime, însă ne cam supărăm dacă oamenii nu fac plecăciuni în fața dorințelor noastre. Nu am arunca niciodată pe nimeni într-un cuptor încins, dar mânia noastră iese la suprafață când nu obținem ceea ce vrem. Exagerăm în CV, îi denigrăm pe alții pe la spate, spunem minciuni (nu doar inofensive) pentru a ascunde domeniile gri din viața noastră. Dacă nu-ți găsești identitatea și siguranța în ceea ce a îndeplinit Hristos pe cruce pentru tine, îți vei ascunde nesiguranțele în spatele ipocriziei. Vei încerca să te împotrivești propriilor tale lupte, să-ți creezi propriile oportunități și să-ți stabilești propria reputație. Două versete definesc căderea regelui Saul: 1) „Saul a zidit un altar Domnului” (1 Samuel 14:35). 2) „Saul… şi-a înălţat un semn de biruinţă” (1 Samuel 15:12). Iar Samuel a văzut și a citit inima lui Saul: „Când erai mic în ochii tăi, n-ai ajuns tu căpetenia seminţiilor lui Israel?” (1 Samuel 15:17). Știi cine construiește monumente pentru propria persoană? Cel ce nu are o părere bună despre el însuși! Cu cât ești mai nesigur, cu atât mai multe monumente trebuie să contruiești. Există o mare diferență între „vie Împărăția Ta” și „vie împărăția mea.” Dacă treci această linie de demarcație, relația ta cu Dumnezeu va fi condiționată de satisfacerea propriilor dorințe. Nu-L slujești pe El, te folosești de El. Nu zidești altare pentru Dumnezeu, construiești monumente pentru tine însuți. Iar asta se numește idolatrie. Deci, zidește altare pentru Dumnezeu!