FURNICILE (1)
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 22/04/2019
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Du-te la furnică, leneşule; uită-te cu băgare de seamă la căile ei şi înţelepţeşte-te!” (Proverbele 6:6)

     Solomon dezvoltă ideea în Proverbe 6: „Du-te la furnică, leneşule; uită-te cu băgare de seamă la căile ei, şi înţelepţeşte-te! Ea n-are nici căpetenie, nici priveghetor, nici stăpân; totuşi îşi pregăteşte hrana vara, şi strânge de ale mâncării în timpul secerişului.” (v. 6-8). Deși regina-furnică se află în centrul atenției și este mama întregii colonii, nu ea este conducătorul șef. Munca și supraviețuirea coloniei este asigurată de furnicile „soldați.” Acești lideri-slujitori sunt furnici mai în vârstă, care încep fiecare activitate nouă din mușuroi făcând munca ele singure. Furnicile mai tinere imită apoi liderii-slujitori și li se alătură la treabă. Nu există supraveghetori, șefi sau ofițeri printre furnici. Așa că atunci când Solomon spune că furnicile nu au „nici căpetenie, nici priveghetor, nici stăpân; totuşi îşi pregătesc hrana vara”, înseamnă că furnicile demarează activitatea automat; aceasta este imaginea omului harnic din Proverbe 10:4: „Cine lucrează cu o mână leneşă sărăceşte, dar mâna celor harnici îmbogăţeşte.” Când vezi o furnică ducând în spate o firimitură sau un bob de câteva ori mai mare decât ea, pe o pantă abruptă, asta este imaginea hărniciei! Indiferent de câte ori scapă încărcătura, se întoarce, o ridică și începe să urce din nou, până când reușește s-o ducă acolo unde trebuie. Ce o determină să facă asta? Foamea – forța motivatoare pusă în noi de Dumnezeu ca să muncim. „Cine munceşte, pentru el munceşte, căci foamea lui îl îndeamnă la lucru” (Proverbe 16:26). Zgomotul stomacului unui om flămând e deseori calea prin care ne învață Dumnezeu valoarea și importanța faptului de a fi dispuși să muncim.  


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 548
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni