„Domnul întăreşte paşii omului…” (Psalmul 37:23)
Pentru a reuși în viață, ai nevoie de următoarele patru lucruri: 1) Moralitate. Ce ești dispus să distrugi pentru a ajunge acolo unde încerci să ajungi? Nu poți să ajungi acolo cum vrei tu; trebuie să ai limite. Da, cu toții am încălcat regulile la un moment dat, dar Îi mulțumim lui Dumnezeu că am avut totuși reguli. Am fost în stare să ne realiniem la calea cea bună pentru că cineva ne-a ieșit în cale și ne-a indicat direcția spre bine. Astăzi, lumea nu prea știe mare lucru despre asta și nici nu se mai sinchisește de acest aspect. 2) Metode. Un obiectiv fără un plan este ca un drum care nu duce nicăieri. Mai întâi obiectivul, apoi planul, apoi procesul. Când adaptezi această formulă simplă în trei pași, vei reuși să înțelegi că nu faci pur și simplu un salt în succes. Există metode pe care trebuie să le utilizezi și la care să nu renunți! 3) Mijloace. Când Dumnezeu îți dă o „viziune”, El îți dă și „provizii.” Când lucrul acesta nu se întâmplă, fie sincronizarea nu e bună, fie ceea ce dorești este diferit de ceea ce a pregătit El pentru tine. Ajutorul lui Dumnezeu poate veni sub forma unei idei care îți vine brusc sau a unui gând care prinde rădăcină și crește în timp. Ajutorul Său implică ajutor din partea altora, așa că umblă în dragoste oriunde te duci. 4) Management. Domnul Isus a spus: „Cui i s-a dat mult, i se va cere mult” (Luca 12:48). Unii se comportă ca și cum totul „s-a terminat” atunci când Dumnezeu le încredințează ceva. Nu, e doar începutul. Și care crezi că va fi cea mai mare provocare a ta în materie de management? Tu! De aceea psalmistul a scris: „Domnul întăreşte paşii omului, când Îi place calea lui.”