„Creșteți în harul și în cunoștința Domnului” (2 Petru 3:18)

     Iată două lucruri care ajută la determinarea creșterii personale: 1) Relațiile personale. Biblia spune: „Merg oare doi oameni împreună, fără să fie învoiți?” (Amos 3:3). Persoanele în compania cărora îți petreci timpul te vor ridica, te vor ține pe loc sau te vor trage în jos. O femeie a mărturisit odată: „În ultimul an de școală, profesoara mea de engleză a luat eseul pe care l-am scris și l-a rupt în fața clasei. Am fost umilită și m-am simțit ca o toantă. S-a întâmplat cu ani în urmă, dar nu am uitat asta niciodată!” În câteva secunde, persoana nepotrivită a scăzut stima de sine a acestei femei pentru toată viața. 2) Părerile personale. Când o învățătoare de școală duminicală a întrebat-o pe o fetiță: „Cine te-a creat?” ea a răspuns: „Dumnezeu a creat o parte din mine.” Învățătoarea a întrebat: „Ce vrei să spui?” Fetița a explicat: „Dumnezeu m-a făcut mică – și eu am făcut să crească restul!” Dumnezeu ne face responsabili de creșterea noastră personală. Psalmistul a scris: „Sunt mai învățat decât toți învățătorii mei, căci mă gândesc la învățăturile Tale.” (Psalmul 119:99). Verbul „gândesc” din acest verset se referă la „o gândire reflectivă.” Ca un foc mic, meditația îți ajută gândurile să fiarbă încet până când sunt gata. Majoritatea dintre noi preferă să treacă direct la fapte, în loc să gândească. Apreciez remarca lui Socrate: „Viața neanalizată nu merită să fie trăită.” Gândirea reflectivă nu este comodă dintr-o serie de motive. De exemplu, ni se pare greu să ne păstrăm concentrarea. Avem impresia că procesul este plictisitor și nu ne place să petrecem timp gândindu-ne la probleme spinoase. Dar dacă nu-ți găsești timp pentru reflecție și meditație, nu te vei maturiza şi nu vei crește „în harul și… cunoștința” de care ai nevoie pentru a avea biruință. Mai simplu de atât nu se poate!