„Simt plăcere… în defăimări… pentru Hristos…” (2 Corinteni 12:10)

     Când ești jignit, te poți răzbuna printr-o replică usturătoare… sau poți vedea această situație ca pe o ocazie de a crește. David a zis: „Este spre binele meu că m-ai smerit, ca să învăț orânduirile Tale.” (Psalmul 119:71). Iată opinia psihologului Brenda Shoshanna: „Persoana care ne insultă este un profesor venit să ne ajute să ne micșorăm eul, să ne dezvoltăm capacitatea de a ierta și să ne învețe despre viață și relații. Dacă percepi afrontul nu ca pe o insultă, ci ca pe o învățătură sau ca pe un dar, își pierde puterea de a te răni. La nivel practic, dacă ești insultat, nu spune nimic. Acordă-ți timp, deoarece se creează mult rău când vei spune lucruri pe care nu vrei să le spui. Toate acestea vor duce la agravarea situației. Recunoaște că este eul tău la mijloc – acel fals sentiment al mândriei care se activează – și nu-l accepta!” Pavel a ajuns în punctul în care chiar a simțit „plăcere în defăimări”. Cei mai mulți nu am ajuns până acolo încă, dar în timp și prin exercițiu vom reuși. Vorbind despre Iuda, un autor scria: „Dumnezeu mânuiește uneori faptele dușmanilor noștri, făcându-i să se comporte ca prieteni, pentru a-Și împlini voia în viața noastră. El ne poate binecuvânta prin cele mai rele relații, care pot fi dureroase sau negative. Timpul, strădania și durerea pe care le investim în ele nu sunt pierdute, deoarece Dumnezeu știe cum să facă astfel ca adversitățile să ne alimenteze destinul vieții. Nu putem opri suferințele să apară și nu-ți pot promite că toți care stau la masă cu noi ne vor fi loiali. Dar suferințele ne dau direcție, ne formează caracterul, și în final avem parte de harul de a ne reevalua dușmanii și de a înțelege că ei sunt, de fapt, niște prieteni deghizați.”