„Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: „Iată drumul” (Isaia 30:21)

Un consilier, care se luptase multă vreme cu o dependență, mărturisea: „Îmi făceam tratamentul, dar aveam nevoie de un loc de muncă pentru a ieși din acel mediu. Am căutat luni la rând, dar nimeni nu a vrut să mă angajeze. Într-o zi, așteptam autobuzul, când am auzit o voce șoptindu-mi: „Uită-te în spate!” M-am uitat și am văzut firma unui birou de avocatură. „Du-te, vorbește cu directorul firmei și spune-i că ai nevoie de un loc de muncă,” au fost cuvintele pe care le-am auzit. E o nebunie, m-am gândit eu… dar aceeași voce domoală m-a îndemnat din nou, așa că am ascultat. Când am vorbit cu avocatul și i-am spus ce se întâmplă în viața mea, m-a înțeles, întrucât cineva din familia sa își revenea dintr-o dependență. Apoi m-a privit și a zis: „E ciudat că ai intrat la mine în birou astăzi. Mă gândeam să creez un post nou de secretar juridic și nu am reușit încă să dau anunțul.” Două săptămâni mai târziu eram angajat, și a fost mai bine decât la toate celelalte locuri de muncă pentru care aplicasem vreodată. Eram mai bine plătit și îmi punea cel mai bine în valoare competențele.” Problema nu este că Dumnezeu nu ne mai vorbește, ci că nu-i mai recunoaștem glasul. Nu te grăbi să alungi gândurile răzlețe care îți trec prin minte (vezi 1 Corinteni 2:16). În general, Dumnezeu nu-ți vorbește prin tunete sau fulgere pentru a-ți atrage atenția. De cele mai multe ori, El îți vorbește prin gânduri, printr-o persoană din familie, printr-un prieten, printr-un pastor, printr-o schimbare de situație, prin descoperirea neașteptată a unui verset „perfect”, prin cartea unui scriitor inspirat sau în odăița ta, când îți umple inima cu o pace desăvârșită… Așadar, învață să asculți glasul lui Dumnezeu!