„Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi, ca să câștig pe Hristos.” (Filipeni 3:8)
Ai auzit vreodată de „misionarii care nu fac cale-ntoarsă?” Ei și-au cumpărat un bilet dus pentru câmpul de misiune și în loc să-și împacheteze lucrurile într-o valiză, le-au pus într-o ladă de lemn (coșciug), conștienți că nu se vor mai întoarce niciodată acasă. A.W. Milne a fost unul dintre aceștia. El s-a dus în Insulele Noile Hebride din sudul Pacificului, știind că locuitorii au ucis fiecare misionar dinaintea lui. Însă el nu s-a temut pentru viața sa, pentru că murise deja față de sine însuși. Timp de treizeci și cinci de ani a locuit printre ei și i-a slujit. Când a murit, locuitorii tribului l-au îngropat în mijlocul satului și au inscripționat aceste cuvinte pe piatra lui funerară: „Când a venit el, nu exista lumină.” Nicăieri în Scriptură nu se spune că Dumnezeu ne trimite în locuri lipsite de pericol ca să facem lucruri ușoare. În așteptarea crucificării, Domnul Isus s-a rugat: „facă-se nu voia Mea, ci a Ta.” (Luca 22:42). Astăzi, El îți cere dedicare totală față de El. Pavel a scris: „Dar lucrurile care pentru mine erau câștiguri le-am socotit ca o pierdere din pricina lui Hristos. Ba încă și acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi, ca să câștig pe Hristos… Și să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui…” (Filipeni 3:7-10). Când ești dispus să fii părtaș suferințelor lui Hristos, vei ajunge să experimentezi puterea Învierii Sale. Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: fii dedicat total lui Dumnezeu!