1 Corinteni 15:45- 49. De aceea este scris: ”Omul dintâi Adam a fost făcut un suflet viu. Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viață. Dar întâi vine nu ce este duhovnicesc, ci ce este firesc; ce este duhovnicesc vine pe urmă. Omul dintâi este din pământ, pământesc; omul al doilea este din cer. Cum este cel pământesc, așa sunt și cei pământești; cum este cel ceresc, așa sunt și cei cerești. Și după cum am purtat chipul celui pământesc, tot așa vom purta și chipul Celui ceresc.”

   Este deci diferență între omul făcut în Eden și omul născut din nou, la cruce?

   Da, este o diferență. Omul făcut în Eden a fost sigur un om după chipul lui Dumnezeu. L-a plămădit din țărâna pământului, cu însăși mâna LUI și a suflat în nările lui SUFLARE de viață și omul s-a făcut astfel un SUFLET viu. În acest fel omul putea să relaționeze cu Dumnezeu în fiecare zi. Era liber să asculte, ori nu, ce Dumnezeu îi spunea despre viață, însă trăirea lui era condiționată de un singur lucru; să evite pomul cunoștinței binelui și răului, încolo toată lumea era a lui, era stăpânul ei. Știm bine că atunci când omul a crezut pe șarpe, nu L-a mai crezut pe Dumnezeu și sigur necredința și neascultarea l-a târât în moarte. A murit față de Dumnezeu, relația lor cu El a fost întreruptă, omul s-a ascuns de Dumnezeu, nu mai putea să-I stea în față și asta a schimbat sensul vieți lor. Au fost despărțiți de EL, ajungând să-i ducă jertfe pentru a avea cu El o relație de la distanță. Așa au învățat fii lor să aducă jertfe lui Dumnezeu. Păcatul i-a urmărit înmulțindu-se pe pământ și ținând omul departe de Dumnezeu. Au fost oameni care-L căutau pe Dumnezeu și oameni care făceau doar ce era rău. Fiecare alegea cum se raporta la Creatorul, fiindcă cunoșteau binele și răul. Dar planul lui Dumnezeu pentru om nu era pierdut, El căuta să-L salveze pe om și aștepta să înțeleagă și omul nevoia de un salvator, un eliberator, însă omului i-a fost greu să-și accepte înfrângerea încrezându-se în puterea lui, că va face binele și-L va mulțumi pe Dumnezeu, ajungând la o relație din nou cu EL, însă nu era cu putință pentrucă Dumnezeu este duh și relaționează cu duhul omului, nu cu sufletul lui (mintea, sentimentele și voința ). De aceea este scris.”Omul dintâi Adam a fost făcut un suflet viu.” Este pământesc, pentrucă vine din pământ. De atunci și până astăzi se nasc oamenii pe pământ purtând pământescul în ei. Unii apucă o altă viață nouă, alții nu, ci merg la cele veșnice îmbrăcați în pământescul lui Adam, care nu are nici o făgăduință, pentru un viitor cu Dumnezeu.

   Romani 9:7- 8.”. . măcar că sunt sămânța lui Avraam, nu toți sunt COPIII lui Avraam; ci este scris: ”În Isaac vei avea o SĂMÂNȚĂ care-ți va purta numele. Aceasta înseamnă că nu copiii trupești sunt copii lui Dumnezeu, ci copiii făgăduinței sunt socotiți ca SĂMÂNȚĂ.”

   SĂMÂNȚA a fost Isus, făgăduită lui Avraam, din care avea să vină Cel ce va împăca pe om cu Creatorul său, prin trupul LUI, prin cruce și aducând omul la relația cu El, prin credință și har. În această ecuație lipsește sufletescul și pământescul total, nu este, ci este duhul cel cu care Duhul Sfânt se contopește făcând un om nou, în Hristos, SĂMÂNȚĂ dumnezeiască. Acest om făcut în Eden, diferă de omul născut din nou, în Hristos. Chipul este același, chipul lui Dumnezeu, dar natura este firea lui Hristos, natură divină, în duhul omului. Nu este doar chipul LUI, este natura Lui, este din El, prin El și pentru EL. Amin!