Până la vârsta de douăzeci de ani citeam cam orice carte îmi cădea în mână, împins fiind de pasiunea de a citi și a pătrunde în fascinanta lume a cărților. Într-o zi, am găsit la o bibliotecă o ediție a Noului Testament, și am început să o citesc, având totuși un sentiment că acea carte era mai deosebită decât toate celelalte cărți, ce eu până atunci le citisem. La început nu înțelegeam mai nimic, și mi se părea o carte greoaie, eram chiar hotărât să renunț la lectura acelei cărți, însă după un timp am simțit din nou o atracție către acea carte. Pe măsură ce mă afundam din nou în lectura Noului Testament, am început să discern imagini cu Iisus vindecându-i pe cei bolnavi, propovăduindu-le Evanghelia, sau făcând diferite minuni.

Am început să descopăr pe atunci un lucru surprinzător pentru mine, și anume, faptul că Dumnezeu îi iubea pe oameni, și că de fapt pe paginile celor patru Evanghelii era descrisă povestea iubirii lui Dumnezeu către neamul omenesc. Nu credeam pe atunci, că o carte chiar dacă era vorba de Noul Testament, ar putea să-mi schimbe gândirea și planurile mele de viitor, și totuși cu mine așa avea să se întâmple. Și acum îmi amintesc de surpriza ce am avut-o când am ajuns la marele adevăr revelat de apostolul Ioan în prima sa epistolă: , , Cine nu iubește, n-a cunoscut, pe Dumnezeu; pentrucă Dumnezeu este dragoste. Și dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, și a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre.” ( 1Ioan 4:8,10 )

Pe atunci, animat fiind de dorința de a cunoaște mai mult, începusem să caut și să citesc și alte cărți religioase ce mă ajutau oarecum la înțelegerea Sfintelor Scripturi. Dar faptul că esența religiei era iubirea, nu crezusem niciodată că ar fi fost posibil așa ceva, îmi imaginasem întotdeauna religia ca pe un set de reguli, sau norme de conduită morală. Dar nu știusem faptul că Biblia cuprindea cea mai frumoasă poveste de dragoste. O, câtă bucurie mi-a adus în acele momente ale vieții mele contemplarea iubirii agape, a acelei iubiri ce se jertfește pentru ceilalți. Atunci am început să înțeleg Golgota într-o lumină nouă, mult mai profundă, dimensiuni noi pe care nici nu le bănuiam, au început să se deschidă în fața ochilor mei. Iubirea divină m-a atins, și ochii minții mele au început să vadă frumusețea iubirii lui Dumnezeu atât de măreț reprezentată în viața și caracterul lui Iisus Hristos.

De-a lungul anilor, am continuat să citesc cărți dar mult mai selectiv decât în anii tinereții. Aplecându-mă asupra unor cărți religioase, am înțeles că Dumnezeu pe lângă alte atribute ce le are, posedă două mari atribute și anume: iubirea și dreptatea. Este greu pentru mintea noastră să conceapă cum este posibil ca aceste două atribute să coexiste în deplină armonie în caracterul lui Dumnezeu. Am observat că unii oameni religioși au o mare problemă în a înțelege acest adevăr, și anume, ori sunt înclinați să proclame sus și tare doar iubirea, ori dreptatea. Ca oameni, având o inimă oscilantă înclinăm ușor spre extreme. Puțini oameni am întâlnit ce dau dovadă de echilibru în gândire și în viața lor spirituală, și pot înțelege și trăi armonia ce există între dreptate și milă, adică între Legea morală și Evanghelie.

Îmi aduc aminte de o întâmplare petrecută cu ani în urmă. Eram în Valencia, cu un prieten într-un parc pe o bancă și discutam anumite probleme de care eram frământați. La un moment dat ne-a înconjurat un grup de oameni din America de sud, și au început să ne vorbească despre dragostea lui Dumnezeu. Îmi aduc aminte că o tânără mulatră s-a apropiat de mine și m-a întrebat dacă cunosc iubirea lui Iisus. Era într-adevăr ceva minunat ce acei oameni încercau să ne transmită, dar prietenul meu se indignă pe acei oameni reproșându-le faptul că dacă înțelegeau în parte Evanghelia, de ce nu puteau înțelege și adevărul că Legea morală nu fusese abolită la cruce. Acei oameni au rămas uimiți pentrucă noi le prezentam adevărul despre perpetuitatea legii lui Dumnezeu, ei credeau că tot ce contează este doar harul, și într-adevăr harul are o mare însemnătate în cadrul Planului de Mântuire.

Dacă privim la tot ceea ce Iisus a predicat, ne dăm seama că în tot ceea ce El a spus primează iubirea lui Dumnezeu, și se pare că aceasta a fost tema Sa preferată. Însă pe de altă parte, Iisus ne-a învățat că perceptele Legii morale rămân valabile și au o mare însemnătate în viața creștinului. În grandioasa predică de pe muntele fericirilor, El a aprofundat aceste precepte arătându-le însemnătatea. Spurgeon a scris o carte intitulată, , Perpetuitatea legii lui Dumnezeu” prin care într-un mod foarte explicit ne arată armonia dintre Lege și Evanghelie ce reiese de pe paginile Noului Testament. De aceea Dumnezeu ne invită să căutăm să cunoaștem acest adevăr folositor nouă tuturor.

Mai presus de dragostea umană este iubirea lui Dumnezeu, pentrucă există un contrast uriaș în felul cum iubim noi oamenii și cum iubește Dumnezeu. Marea majoritate a oamenilor își desfășoară viața în dimensiunea iubirii pământești, și în cea erotică atât de mult elogiată și promovată în timpurile noastre. De asemenea, există oameni ce au o înțelegere intelectuală a iubirii agape, dar puțini sunt cei ce lasă ca această iubire a cărei definiție la modul cel mai sublim este Golgota, să le transforme viața. Puțini oameni am întâlnit în viață ce se lasă modelați în ființa lor interioară de dragostea agape. De mici și până îmbătrânim lumea ne învață să iubim cu o dragoste umană brăzdată de egoism.

Un bărbat își iubește soția cât timp aceasta îi este credincioasă, însă dacă îl înșeală iubirea acelui om, uneori se transformă în cruzime, devenind răzbunător. Un tată își iubește copilul atât timp cât copilul îi îndeplinește așteptările, sau îl ascultă, iar în momentul când îl face de râs și copilul lui se poartă necuviincios, de multe ori chiar și iubirea părintească se schimbă. Uneori și cei mai buni prieteni ce sau iubit și respectat ani de-a rândul, se pot înstrăina unul de altul, ba mai mult de atât, în unele cazuri pot deveni chiar dușmani. Toate aceste lucruri se întâmplă pentrucă așa știm să iubim noi oamenii, rănindu-ne unii pe alții. Inima noastră este atât de aplecată spre trădare, și doar când puțina noastră iubire pământească se contopește în iubirea divină învățăm și noi să iubim.

În Enaghelia după Ioan 13-1 ni se spune: , , Înainte de praznicul Paștelor, Iisus, ca Cel care știa că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl, și fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt.” Acest verset se referă la ucenici, care aveau să fie slabi în credință atunci când aveau să-L vadă răstignit între doi tâlhari. Ba mai mult de atât, doi dintre ei Petru și Iuda aveau să-L trădeze și în ciuda tuturor acestor lucruri Iisus i-a iubit și avea să-i iubească până la capăt, în ciuda imperfecțiunilor lor și a lipsei de credință de care au dat dovadă în unele situații.

Doresc să menționez că de la Geneza unde ni se oferă prima făgăduință mesianică și până la Apocalipsa ni se vorbește despre iubirea lui Dumnezeu. Ilustrată prin modul cum El i-a tratat pe patriarhi, sau prin intermediul legii ceremoniale ce nu era altceva decât o școală didactică ce arăta spre Golgota, ori prin exodul evreilor și intrarea lor în țara promisă. De asemenea, această iubire s-a manifestat prin profeții Vechiului Testament ce adresau solii poporului Israel și neamurilor. Dar modul cel mai relevant prin care iubirea lui Dumnezeu s-a manifestat în istoria omenirii, este prin întruparea, viața, și sacrificiul lui Hristos.

Înțeleg de aici că natura lui Dumnezeu este dragoste, deși la El totul este împletit cu dreptate. Am încercat în aceste rânduri să scriu câte ceva despre iubirea agape, dar îmi dau seama că în realitate nu am reușit decât să deschid un orizont fascinant din punct de vedere spiritual ce merită explorat. Mai presus de dragostea umană, este iubirea lui Dumnezeu revelată nouă oamenilor, pe paginile Sfintelor Scripturi în cea mai frumoasă poveste de dragoste scrisă și exemplificată vreodată. Deci să căutăm să pătrundem înțelesul ei măreț și anume: , , Dumnezeu este iubire”.