„Hristos trăiește în mine” (Galateni 2:20)
Dacă te-ai putea schimba prin propriile tale eforturi, nu ai mai avea nevoie de Domnul! În plus, orice încercare din partea ta de a câștiga sau de a merita harul Său te descalifică. De ce oare se întâmplă așa? Pentru că te zbați să fii sursa propriei tale mântuiri, a propriei tale semnificații sau a propriei tale puteri. Dacă vrei să știi ce Îl supără cu adevărat pe Dumnezeu, este exact ce aminteam adineaori! „Și atunci cum pot eu să mă aseamăn mai mult cu Hristos?” întrebi tu. Trebuie să mori față de tine însuți, adică să ieși cu totul din jocul pentru putere și control și să-L lași pe Hristos să trăiască prin tine! Stai o clipă și cântărește aceste versete: „cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământești umblă după lucrurile firii pământești, pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului umblă după lucrurile Duhului. Și umblarea după lucrurile firii pământești este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viață și pace. Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământești este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu și nici nu poate să se supună. Deci cei ce sunt pământești nu pot să placă lui Dumnezeu. Voi însă nu mai sunteți pământești, ci duhovnicești, dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui. Și dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morții din pricina păcatului, dar duhul vostru este viu din pricina neprihănirii. Și dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morți locuiește în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morți va învia și trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Său, care locuiește în voi.” (Romani 8:5-11). De unde știi că Hristos este viu și lucrează în tine? Când ceilalți se uită la tine, ei Îl vor vedea. Și când vor merge cu tine, ei Îl vor urma pe El. „Cât durează până când voi fi asemenea lui Hristos?” întrebi tu. Asemănarea se produce zi după zi, timp de o viață întreagă.