„Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost din neam în neam” (Psalmul 90:1)

     David a scris: „Ei pribegeau prin pustie, umblau pe căi neumblate și nu găseau nicio cetate unde să poată locui. Sufereau de foame și de sete; le tânjea sufletul în ei. Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, și El i-a izbăvit din necazurile lor; i-a călăuzit pe drumul cel drept, ca să ajungă într-o cetate de locuit.” (Psalmul 107:4-7). Sufletele noastre au nevoie de un loc în care să se odihnească; un loc unde să ne putem lăsa îngrijorările, oboseala și frustrările. „Sufletul meu suspină și tânjește de dor după curțile Domnului, inima și carnea mea strigă către Dumnezeul cel viu!” (Psalmul 84:2). Cunoscând faptul că sufletul nostru are nevoie de un loc pe care să-l numească acasă, Domnul Isus a zis: „Rămâneți în Mine, și Eu voi rămâne în voi.” (Ioan 15:4). Putem observa că El nu ne invită ca pe niște vizitatori, ci ca pe niște membri ai familiei care se bucură de toate foloasele care decurg de aici. „Cum pot eu să intru în acest loc pentru a locui acolo?” întrebi tu. Dacă cineva ți-ar da o casă frumoasă, cum ai intra în posesia ei? Te-ai asigura că cel care ți-o dăruiește este serios, ai inspecta actele, după care te-ai muta și te-ai bucura de ea. Vorbește serios Domnul Isus când ne spune: „Rămâneți în Mine…”? Da! Este numele tău pe „actele” biblice necesare? Da. Atunci, printr-un act de credință, fă-ți bagajele și mută-te astăzi. Poetul Samuel Coleridge a scris: „Credința este o afirmație și un act care face ca adevărul etern să fie un fapt actual și real.” Transformă-ți credința într-un fapt real și declară: „Domnul este acum locul meu permanent și sigur în care voi locui!” Repetă lucrul acesta cât de des este nevoie și invocă promisiunea: „Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost din neam în neam”, peste tine și casa ta!