„Mângâiați-vă dar unii pe alții cu aceste cuvinte” (1 Tesaloniceni 4:18)

     În filmul „Heaven is for Real” (Raiul este real), Colton Burpo avea numai patru ani și a supraviețuit unei apendicite acute perforate. În următoarele câteva luni, el a povestit despre vizita sa în rai. A descris exact ce făceau părinții săi în timpul operației și a povestit despre oamenii pe care i-a întâlnit în cer – oameni pe care nu i-a întâlnit niciodată pe pământ și despre care nu auzise niciodată. El i-a zis mamei sale: „Ai avut un bebeluș care a murit în burtica ta, nu-i așa?” Părinții lui n-au pomenit, niciodată, nimic despre acea sarcină; Colton era prea mic pentru a procesa vestea. Mama l-a întrebat: „Cine ți-a zis că am avut un bebeluș care a murit în burtă?” El a răspuns: „Ea mi-a spus, mami. Mi-a spus că a murit în burtica ta.” Apoi a adăugat: „Nu-i nimic mami. Ea e bine. Dumnezeu a adoptat-o.” Mama a spus: „Vrei să spui că Domnul Isus a adoptat-o.” El a răspuns: „Nu, mami. Tatăl ei a adoptat-o!” Privirea mamei s-a luminat și ea a întrebat: „Cum o chema? Ce nume avea micuța?” Colton, băiețelul de patru ani i-a zis: „Nu are niciun nume. Nu i-ați dat nume.” Și băiețelul și-a mai amintit ceva. Înainte de a merge la joacă le-a spus: „Oooo, ea a zis că abia așteaptă ca tu și tati să ajungeți în cer.” Chiar acum în cer cineva spune același lucru despre tine, așteptând cu nerăbdare ziua în care familia lui Dumnezeu se va reuni. Nu ar trebui să fim încurajați de acest lucru? Biblia ne spune: „astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiați-vă dar unii pe alții cu aceste cuvinte.”