RUGĂCIUNEA ÎN TIMP DE RĂZBOI
Autor: Corneliu Livanu  |  Album: RUGĂCIUNILE BIBLIEI  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de CORNELIU_LIVANU in 12/12/2019
    12345678910 0/10 X

Jud. 4.1-7 Copiii lui Israel iarăşi au făcut ce nu plăcea Domnului, după moartea lui Ehud. Şi Domnul i-a vândut în mâinile lui Iabin, împăratul Canaanului, care domnea la Haţor. Căpetenia oştirii lui era Sisera şi locuia la Haroşet-Goim. Copiii lui Israel au strigat către Domnul, căci Iabin avea nouă sute de care de fier şi de douăzeci de ani apăsa cu putere pe copiii lui Israel. Pe vremea aceea judecător în Israel era Debora, prorociţa, nevasta lui Lapidot. Ea şedea sub palmierul Deborei, între Rama şi Betel, în muntele lui Efraim; şi copiii lui Israel se suiau la ea ca să fie judecaţi. Ea a trimis să cheme pe Barac, fiul lui Abinoam, din Chedeş-Neftali, şi i-a zis: „Iată porunca pe care a dat-o Domnul Dumnezeul lui Israel: „Du-te, îndreaptă-te spre muntele Taborului şi ia cu tine zece mii de oameni din copiii lui Neftali şi din copiii lui Zabulon; voi atrage spre tine, la pârâul Chison, pe Sisera, căpetenia oştirii lui Iabin, împreună cu carele şi oştile lui, şi-l voi da în mâinile tale”.

După douăzeci de ani de asuprire canaanită din partea lui Iabin, împăratul Canaanului cu capitala la Haţor, copiii lui Israel au strigat disperaţi în rugăciune spre Dumnezeu pentru a cere eliberarea de sub acest jug nemilos. În acea vreme peste Israel era judecător prorociţa Debora care l-a chemat în ajutor pe Barac, fiul lui Abinoam. Dumnezeu i-a vorbit acestei prorociţe-judecător şi i-a cerut lui Barac să-şi mobilizeze armata împotriva lui Sisera, generalul de armată al canaaniţilor. Iehova le-a promis o biruinţă răsunătoare împotriva duşmanului chiar dacă acesta era numeros şi avea nouă sute de care de fier pe care le arunca în luptă. Dumnezeu lupta pentru Israel pentru că israeliţii s-au pocăit şi au cerut izbăvirea din mâna Sa. Aceleaşi principii funcţionează şi astăzi pe plan spiritual pentru Biserica lui Hristos care este chemată de Duhul Sfânt să se întoarcă la Cuvântul Evangheliei cu pocăinţă şi cu rugăciuni pentru iertarea celor care au căzut din credinţă. Dumnezeu ne scoate din orice necaz atunci când ne încredem în El şi-I încredinţăm Lui conducerea vieţii noastre.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1342
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni