Jud. 10.9-16 Fiii lui Amon au trecut Iordanul ca să se bată împotriva lui Iuda, împotriva lui Beniamin şi împotriva casei lui Efraim. Şi Israel era într-o mare strâmtorare. Copiii lui Israel au strigat către Domnul şi au zis: „Am păcătuit împotriva Ta, căci am părăsit pe Dumnezeul nostru şi am slujit baalilor.” Domnul a zis copiilor lui Israel: „Nu v-am izbăvit Eu de egipteni, de amoriţi, de fiii lui Amon şi de filisteni? Şi când v-au apăsat sidonienii, Amalec şi Maon şi aţi strigat către Mine, nu v-am izbăvit Eu din mâinile lor? Dar voi M-aţi părăsit şi aţi slujit altor dumnezei. De aceea, nu vă voi mai izbăvi. Duceţi-vă şi chemaţi-i pe dumnezeii pe care i-aţi ales; ei să vă izbăvească în vremea strâmtorării voastre!” Copiii lui Israel au zis Domnului: „Am păcătuit, fă-ne ce-Ţi va plăcea. Numai izbăveşte-ne astăzi!” Şi au scos dumnezeii străini din mijlocul lor şi au slujit Domnului. El S-a îndurat de suferinţele lui Israel.

Într-o mare criză ca cea descrisă în textul de mai sus israeliţii din Iuda, Beniamin şi Efraim L-au căutat pe Dumnezeu cu absolută necesitate renunţând la idolatrie. Dumnezeu iniţial a refuzat să-i izbăvească şi i-a trimis la dumnezeii lor străini să-i scape din necazuri. Atunci ei şi-au dat seama că aceşti dumnezei sunt morţi şi nu-i pot ajuta în niciun fel. Din păcate numai atunci când oamenii trec prin necazuri atunci Îl caută pe Dumnezeul cel adevărat. Evreii abia după exilul babilonian au renunţat pentru totdeauna la idolatriile neamurilor. Mai întâi şi-au recunoscut păcatul în rugăciunea pocăinţei lor, au renunţat la idoli şi L-au slujit pe Dumnezeu. Asta ni se cere şi nouă, creştinilor de astăzi. Cei mai mulţi dintre membrii Bisericilor noastre îşi poartă idolii în inimă. Tot ce iubim mai mult decât pe Dumnezeu devine un idol, un dumnezeu fals. În urma acestor rugăciuni de trezire spirituală Dumnezeu li l-a dat pe Iefta prin care au avut o mare biruinţă împotriva amoniţilor. (Jud. 11.33)