1 Sam. 3.7-10 Samuel nu-L cunoştea încă pe Domnul şi cuvântul Domnului nu-i fusese încă descoperit. Domnul a chemat din nou pe Samuel, pentru a treia oară. Şi Samuel s-a sculat, s-a dus la Eli şi a zis: „Iată-mă, căci m-ai chemat.” Eli a înţeles că Domnul îl cheamă pe copil şi i-a zis lui Samuel: „Du-te şi te culcă; şi dacă vei mai fi chemat, să spui: „Vorbeşte, Doamne, căci robul Tău ascultă.” Şi Samuel s-a dus să se culce la locul lui. Domnul a venit, S-a înfăţişat ca şi în celelalte dăţi: „Samuele, Samuele!” Şi Samuel a răspuns: „Vorbeşte, căci robul Tău ascultă.”

Chemarea lui Samuel în lucrarea Domnului se aseamănă pe undeva cu chemarea lui Ieremia, care era tot un copil, dar în cazul lui Samuel vedem contrastul dintre nevinovăţia şi candoarea sa de copil, pe de o parte, şi starea de împietrire a preotului Eli pe care Dumnezeu îl foloseşte doar în mod tangenţial şi indirect. Dumnezeu preferă în acest pasaj să se descopere copilului Samuel, decât să mai stea de vorbă cu înţeleptul Eli. Vremea lui Eli trecuse într-un mod nefericit pentru el şi fiii săi. Acum Dumnezeu inaugurează o nouă revelaţie care, din punct de vedere omenesc, porneşte cu simpla rugăciune: „Vorbeşte, căci robul Tău ascultă!” Dumnezeu caută, prin Duhul Sfânt şi azi oameni care să-L asculte în totalitate. Chemarea lui Samuel are loc atunci când „Cuvântul Domnului era rar în vremea aceea şi vedeniile nu erau dese”. (1 Sam. 3.1) Dumnezeu nu Se mulţumeşte cu o slujire formală căreia să-i lipsească un dialog zilnic şi constructiv cu slujitorii Săi. De aceea a luat decizia să-l cheme chiar pe acest copil Samuel care slujea înaintea preotului Eli fără să-L cunoască personal pe Dumnezeu. Candela lui Dumnezeu abia mai ardea, Eli dormea şi avea ochii tulburi de bătrâneţe, Samuel era culcat în Templu la locul lui lângă chivot. Acestea erau condiţiile în care Dumnezeu rupe tăcerea în timpul nopţii şi-i vorbeşte lui Samuel chemându-l. E interesant că numai Samuel aude glasul divin, nu şi preotul Eli. Acesta se va lămuri după câteva minute că Samuel, de fapt, nu aude un glas omenesc, ci aude în urechile inimii glasul lui Dumnezeu. În consecinţă preotul Eli l-a învăţat pe copil cum să se roage şi să răspundă chemării lui Dumnezeu. Văzând Dumnezeu că preotul Eli este surd la glasul Său de prea multă vreme, în cele din urmă nu i-a mai vorbit deloc. Domnul a ales să-i vorbească unui copil, lui Samuel. Vedem din această chemare divină că rugăciunea este un dialog viu cu Dumnezeu. În cazul în care închinătorul uman nu dispune de percepţia corectă a glasului lui Dumnezeu ca să-l poată discerne şi să-i răspundă în consecinţă, Stăpânul ceresc va înceta să-i mai vorbească. Când Domnul Isus Îşi dezvăluie lucrarea pe care o va desfăşura cu ajutorul Evangheliei printre credincioşii dintre Neamuri El spune în sens profetic următoarele: „Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu şi va fi o turmă şi un păstor.” (1 Ioan 10.16)