1 Sam. 17.32-37 David a zis lui Saul: „Nimeni să nu-şi piardă nădejdea din pricina filisteanului acestuia. Robul tău va merge să se bată cu el.” Saul a zis lui David: „Nu poţi să te duci să te lupţi cu filisteanul acesta, căci tu eşti un copil şi el este un războinic din tinereţea lui.” David a zis lui Saul: „Robul tău păştea oile tatălui său. Şi când un leu sau un urs venea să-i ia o oaie din turmă, alergam după el, îl loveam şi-i smulgeam oaia din gură. Dacă se ridica împotriva mea, îl apucam de falcă, îl loveam şi-l omoram. Aşa a doborât robul tău leul şi ursul; şi cu filisteanul acesta, cu acest netăiat împrejur, va fi ca şi cu unul din ei, căci a batjocorit oştirile Dumnezeului cel viu. David a mai zis: „Domnul, care m-a izbăvit din gheara leului şi din laba ursului, mă va izbăvi şi din mâna acestui filistean.” Şi Saul a zis lui David: „Du-te, şi Domnul să fie cu tine!”

David, la întâlnirea cu împăratul Saul din Valea terebinţilor, când Goliat batjocorea poporul lui Israel, vorbeşte despre rezultatele rugăciunii în viaţa sa: el are nădejde în Dumnezeu şi de aceea „Nimeni să nu-şi piardă nădejdea... ” Pe de altă parte regele Saul are o viziune total diferită. El îi spune lui David: „Nu poţi să te duci să te lupţi... ” E sigur că Saul vorbeşte în virtutea legilor firii. David este omul credinţei, iar Saul este omul firii. David îşi primeşte puterea prin credinţă, de la Dumnezeu, prin rugăciune. Saul vorbeşte din mintea sa şi-l evaluează pe David prin puterea cărnii care înseamnă eşec şi neputinţă: „Nu poţi... ” În acest punct tânărul David vine cu experienţa sa de păstor de la oile tatălui său când se lupta cu leul şi ursul pentru a le smulge oile din ghearele acestora. Un om al rugăciunii are astfel de precedente când îşi aminteşte cum Dumnezeu l-a salvat în trecut din multe necazuri şi cum Dumnezeu nu Se schimbă. El va fi acelaşi şi în viitor şi îi va da câştig de cauză. Descurajarea lui Saul este astfel eliminată şi, în final, împăratul cedează în faţa evidenţei: „Du-te, şi Domnul să fie cu tine!” De fapt Domnul era deja cu el. David susţine că uriaşul Goliat va trebui să moară pentru că „a batjocorit oştirile Dumnezeului cel viu”. Dumnezeul nostru este mai mare decât orice uriaş din această lume. Toţi duşmanii poporului Israel vor fi puşi de Tatăl ceresc sub picioarele Domnului Isus. Pentru aceasta noi, creştinii, suntem chemaţi să nu trăim prin puterea cărnii, care înseamnă neputinţă şi putrezire, ci să-L urmăm pe Fiul lui David, Mesia, prin puterea Duhului Sfânt care ne aduce victorie deplină asupra lumii şi diavolului. Garanţia biruinţei este prezenţa cu noi a Domnului Isus care a zis înainte de Înălţarea la cer: „Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.”