Neem. 2.1-6 În luna Nisan, anul al douăzecilea al împăratului Artaxerxes, pe când vinul era înaintea lui, am luat vinul şi l-am dat împăratului. Niciodată nu fusesem trist înaintea lui. Împăratul mi-a zis: „Pentru ce ai faţa tristă? Totuşi nu eşti bolnav; nu poate fi decât o întristare a inimii.” Atunci m-a apucat o mare frică, şi am răspuns împăratului: „Trăiască împăratul în veci! Cum să n-am faţa tristă, când cetatea în care sunt mormintele părinţilor mei este nimicită şi porţile ei sunt arse de foc?” Şi împăratul a zis: „Ce ceri?” Eu m-am rugat Dumnezeului cerurilor şi am răspuns împăratului: „Dacă găseşte cu cale împăratul şi dacă robul tău îi este plăcut, trimite-mă în Iuda, în cetatea părinţilor mei, ca s-o zidesc din nou.” Împăratul lângă care şedea şi împărăteasa, mi-a zis atunci: „Cât va ţine călătoria ta şi când te vei întoarce?” Împăratul a găsit cu cale să mă lase să plec, şi i-am hotărât o vreme.”

Erudiţii biblici sunt de părere că abordarea de către Neemia a împăratului Artaxerxes, concomitent cu rugăciunea gândului său îndreptat spre Dumnezeu, este atât de importantă pentru istoria poporului Israel încât aceasta marchează începutul celor 70 de săptămâni profetice din Daniel 9. Iată cât de importante sunt rugăciunile sfinţilor lui Dumnezeu atunci când acestea merg mână în mână cu acţiuni care fac parte din planul mântuirii. Istoricii spun că Neemia a riscat foarte mult cu faţa lui tristă înaintea împăratului. Putea să-şi piardă viaţa dacă împăratul l-ar fi bănuit de cine ştie ce complot politic. Scăparea lui Neemia a fost că întristarea lui aparţinea feţei lui Dumnezeu, iar sinceritatea sa l-a cucerit pur şi simplu pe împărat. Aici se confruntă două planuri care interferează pentru reuşita apelului paharnicului Neemia: demersul său omenesc pe lângă Artaxerxes şi planul spiritual al relaţiei cu Dumnezeu care ţinea toate lucrurile sub controlul Său. Oamenii mari din perioada post-exilică, printre care străluceşte pe firmamentul Israelului restaurat dregătorul Neemia, trăiesc şi acţionează în aşa fel încât anumite evenimente istorice au loc la timpul lor. Deoarece istoria lui Israel şi a lumii întregi este istoria lui Dumnezeu Însuşi, este necesar şi se cuvine ca oamenii de care se foloseşte Dumnezeu să-I aparţină Lui în totalitate. Încă mai avem timp, dragi cititori, să ne dedicăm şi noi Evangheliei mântuirii până nu e prea târziu şi să-I oferim Domnului cârma vieţii noastre spre direcţia bună a veşniciei petrecută cu El.