Neem. 5.9-13 Apoi am zis: „Ce faceţi voi nu este bine. N-ar trebui să umblaţi în frica Dumnezeului nostru, ca să nu fiţi de ocara neamurilor vrăjmaşe nouă. Şi eu şi fraţii mei şi slujitorii mei le-am împrumutat argint şi grâu. Să le lăsăm, dar, datoria aceasta! Daţi-le înapoi astăzi ogoarele, viile, măslinii şi casele şi a suta parte din argintul, din grâul, din mustul şi din untdelemnul pe care l-aţi cerut de la ei ca dobândă.” Ei au răspuns: „Le vom da înapoi şi nu le vom cere nimic, vom face cum ai zis.” Atunci am chemat pe preoţi, înaintea cărora i-am pus să jure că îşi vor ţine cuvântul. Şi mi-am scuturat mantaua, zicând: „Aşa să scuture Dumnezeu afară din Casa Lui şi de averile lui pe orice om care nu-şi va ţine cuvântul; şi aşa să fie scuturat omul acela şi lăsat cu mâinile goale!” Toată adunarea a zis: „Amin!” Şi au lăudat pe Domnul. Şi poporul s-a ţinut de cuvânt.

Biblia declară că îndemnul şi mustrarea sunt calea vieţii. Neemia, văzând starea de păcat a oamenilor întorşi din robie, i-a mustrat aspru că nu umblă în frica lui Dumnezeu. El s-a împotrivit cu hotărâre acestui stil de viaţă în care poruncile lui Dumnezeu erau călcate în picioare. Viaţa socială era marcată de împrumuturi împovărătoare, iar cei care nu le puteau achita la timp erau făcuţi robi. Dregătorul le-a cerut creditorilor să ierte acele datorii pentru că debitorii nu erau alţii decât fraţii lor. În privinţa aceasta Neemia, fraţii săi şi slujitorii acestora, au avut grijă să fie ei înşişi un bun exemplu de iertare a datoriilor şi a dobânzilor aferente. Răspunsul poporului a fost îmbucurător ca un semn al pocăinţei şi al înţelegerii voii lui Dumnezeu. Primii care au fost puşi să jure că se vor ţine de cuvânt au fost preoţii care erau elita societăţii iudaice. Slujitorii puşi peste Biserici nu pot pretinde membrilor acestora să împlinească voia lui Dumnezeu dacă ei înşişi mai întâi nu sunt un exemplu vrednic de urmat. Ca un bun învăţător al Legii care predă cu succes învăţăturile ei Neemia şi-a scuturat mantaua înaintea tuturor sugerând ca aşa să-i scuture Dumnezeu pe cei ce-şi vor călca cuvântul acelui jurământ generos. Despre un om neprihănit psalmistul David spune că acesta „nu-şi ia vorba înapoi dacă face o promisiune în paguba lui. El nu-şi dă banii cu dobândă şi nu ia mită împotriva celui nevinovat”. (Ps. 15.4b-5a) Ca rezultat al aprobării tuturor celor prezenţi cu privire la apelul dregătorului Neemia, prin „Amin!”-ul pe care l-au dat, ei l-au lăudat în final pe Dumnezeu şi au rămas cu consecvenţă de partea adevărului divin. Adevărata închinare ne păstrează viaţa pe linia sfinţeniei lui Dumnezeu astfel încât celui neprihănit să i se potrivească bine cântarea de laudă.