Neem. 9.5-7; 19-20 Şi leviţii, Iosua, Cadmiel, Bani, Haşabnia, Şerebia, Hodia, Şebania şi Petahia au zis: „Ridicaţi-vă şi binecuvântaţi pe Domnul Dumnezeul vostru, din veşnicie în veşnicie!” „Binecuvântat să fie Numele Tău cel slăvit, care este mai presus de orice binecuvântare şi de orice laudă! Tu, Doamne, numai Tu ai făcut cerurile, cerurile cerurilor şi toată oştirea lor, şi pământul cu tot ce este pe el, mările cu tot ce cuprind ele. Tu dai viaţă tuturor acestor lucruri, şi oştirea cerurilor se închină înaintea Ta. Tu, Doamne Dumnezeule, ai ales pe Avram, l-ai scos din Ur din Haldeea şi i-ai pus numele Avraam... În îndurarea Ta fără margini, nu i-ai părăsit în pustiu şi stâlpul de nor n-a încetat să-i călăuzească ziua pe drum, nici stâlpul de foc să le lumineze noaptea drumul pe care aveau să-l urmeze. Le-ai dat Duhul Tău cel bun ca să-i facă înţelepţi, n-ai îndepărtat mana Ta de la gura lor şi le-ai dat apă să-şi potolească setea.

Rugăciunea leviţilor, care formau grupul de laudă al lui Dumnezeu din poporul Israel, începe cu slava lui Dumnezeu din înalta sferă a creaţiei. Acesta este scopul primar cu care ne-a creat Dumnezeu pe noi oamenii: să-L lăudăm zilnic pe El. El este singurul Dumnezeu adevărat în trei Persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Dumnezeu nu numai că a creat toate lucrurile, dar El este şi singurul Întreţinător al Universului asigurându-i armonia şi coeziunea, supravieţuirea şi utilitatea conform scopurilor iniţiale. La un moment această rugăciune capătă accente magnifice copiate parcă din Apocalipsa 4 şi 5 unde vedem că toată oştirea cerurilor se închină înaintea lui Dumnezeu Tatăl şi-L preamăresc pe Mielul lui Dumnezeu, care este, de fapt Leul din semniţia lui Iuda: „Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!” (Apoc. 5.12) Dumnezeu l-a ales pe Avraam din Mesopotamia, al cărui nume însemna „tată înalt”, în versiunea Avram, şi i-a schimbat numele în Avraam, adică „tatăl multor neamuri”. Acesta este un punct de cotitură mult aşteptată în rugăciunea de laudă a leviţilor deoarece cu Avraam începe istoria poporului Israel, ultimul secol din viaţa părintelui Avraam influenţând întreaga istorie a lumii, pentru că Sămânţa lui Avraam este Isus Hristos. În continuare am redat versetele 19 şi 20 care sunt extrem de importante, prin conţinutul lor, care se referă la bunătatea şi îndurarea lui Dumnezeu peste poporul Său, şi la Duhul Sfânt care este Izvorul înţelepciunii adevărate. În ciuda faptului că în drumul prin pustiu, spre ţara promisă, Israel a fost de multe ori necredincios şi neascultător, Dumnezeu totuşi nu l-a părăsit, ci l-a călăuzit zi şi noapte către ţinta finală. Purtarea de grijă a Domnului în acest drum lung de 40 de ani a îmbrăcat aspecte foarte concrete: au primit apă din Stâncă, au primit mană din cer şi carnea prepeliţelor pe care un vânt special le-a adus celor flămânzi şi cârtitori. Dumnezeu ne spune în Matei 6.33 să căutăm mai întâi Împărăţia şi neprihănirea Sa şi toate celelalte lucruri, necesare vieţii de fiecare zi, ni se vor da pe deasupra. Evreii au făcut exact invers: au căutat mai întâi lucrurile materiale, şi pe cele spirituale şi cereşti le-au lăsat pe ultimul plan. De aceea au şi suferit foarte mult pedepsele divine în zbuciumata lor istorie multimilenară. Aş vrea să închei aceste gânduri cu credincioşia lui Dumnezeu faţă de Israel, în virtutea Legământului Său încheiat cu Avraam, Isaac şi Iacov, care este şi azi în vigoare. Să mulţumim Domnului care ne-a inclus şi pe noi, neamurile, în acest măreţ Legământ al harului, validat prin sângele Mielului pe Calvar!