Ps. 4 Răspunde-mi când strig, Dumnezeul neprihănirii mele: scoate-mă la loc larg, căci sunt la strâmtoare! Ai milă de mine, ascultă-mi rugăciunea! Fiii oamenilor, până când va fi batjocorită slava mea? Până când veţi iubi deşertăciunea şi veţi umbla după minciuni? Să ştiţi că Domnul Şi-a ales un om evlavios; Domnul aude când strig către El. Cutremuraţi-vă şi nu păcătuiţi! Spuneţi lucrul acesta în inimile voastre când staţi în pat: apoi tăceţi. Aduceţi jertfe neprihănite şi încredeţi-vă în Domnul. Mulţi zic: „Cine ne va arăta fericirea?” Eu însă zic: „Fă să răsară peste noi lumina feţei Tale, Doamne!” Tu-mi dai mai multă bucurie în inima mea, decât au ei când li se înmulţeşte rodul grâului şi al vinului. Eu mă culc şi adorm în pace, căci numai Tu, Doamne, îmi dai siguranţă deplină în locuinţa mea.

Orice creştin care se luptă să trăiască în sfinţenie este mereu în alertă când se află în pericol de a păcătui. În limbajul psalmului citat mai sus asta înseamnă strâmtoarea din care credinciosul strigă spre cer implorând mila lui Dumnezeu. Există şi o listă de păcate prin care vrăjmaşul ne atacă integritatea şi sfinţenia: deşertăciunea lumii şi minciunile ei, lipsa de evlavie, lipsa încrederii în Dumnezeu, o trăire materialistă şi plină de egoism, şi aşa mai departe. Dacă oamenii din jurul psalmistului urmăreau, în general, fericirea personală, David se roagă astfel: „Fă să răsară peste noi lumina feţei Tale, Doamne!” Această rugăciune este semnul şi dovada binecuvântării, diferenţa esenţială între cei ce aşteapă doar binecuvântările vieţii pământeşti de la Dumnezeu şi aceia care Îl vor pe Dumnezeu Însuşi prezent în viaţa lor. Prezenţa lui Dumnezeu în inimile şi casele noastre înseamnă deopotrivă odihnă, pace şi siguranţă deplină. Aşa să arate în fiecare zi viaţa fiecăruia dintre noi.