Ps. 23 Domnul este păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează sufletul şi mă povăţuieşte pe cărări drepte din pricina Numelui Său. Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie. Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el. Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele, şi voi locui în Casa Domnului pentru totdeauna.

Psalmul 23 poate fi şi cântare şi poezie, şi mărturisire de credinţă pe patul morţii oricărui copil al lui Dumnezeu înainte de plecarea spre veşnicii. Primele trei versete sunt povestite de către credincios unei persoane neconvertite care ar dori să-L cunoască pe Păstorul cel bun. Mărturia noastră personală este de mare preţ în această privinţă. Prietenul nostru ar trebui să înţeleagă faptul extrem de important că ceea ce face Isus pentru mine / noi poate să facă în egală măsură şi pentru el: Isus îmi asigură existenţa sub toate aspectele ei, îmi dă hrană şi odihnă, mă înviorează şi mă călăuzeşte pe calea cea dreaptă. Următoarele două versete, 5 şi 6, includ cuvinte de rugăciune prin care facem din Isus însoţitorul nostru prin valea umbrei morţii, timp în care el foloseşte atât toiagul Său, cât şi nuiaua disciplinării, dacă este nevoie. În relaţia cu împotrivitorii mei Dumnezeu îmi cere să fiu un om al păcii şi reconcilierii (statul la aceeaşi masă) şi să folosesc rezerva de untdelemn a Duhului Sfânt care îmi umple paharul inimii de bucuria mântuirii. Concluzia finală constă în hotărârea celui credincios de a locui pentru totdeauna în Casa Domnului sub auspiciile binecuvântate ale fericirii şi îndurării divine. Aşa arată viaţa unui adevărat închinător al cărui Pastor este Domnul Isus Hristos.