Ps. 27.1-8 Domnul este lumina şi mântuirea mea: de cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieţii mele: de cine să-mi fie frică? Când înaintează cei răi împotriva mea, ca să-mi mănânce carnea, tocmai ei – prigonitorii şi vrăjmaşii mei -, se clatină şi cad. Chiar o oştire de ar tăbărî împotriva mea, inima mea tot nu s-ar teme. Chiar război de s-ar ridica împotriva mea, tot plin de încredere aş fi. Un lucru cer de la Domnul şi-l doresc fierbinte, aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în Casa Domnului, ca să privesc frumuseţea Domnului şi să mă minunez în Templul Lui. Căci El mă va ocroti în coliba Lui, în ziua necazului, mă va ascunde sub acoperişul cortului Lui şi mă va înălţa pe o stâncă. Iată că mi se înalţă capul peste vrăjmaşii mei, care mă înconjoară: voi aduce jertfe în cortul Lui, în sunetul trâmbiţei, voi cânta şi voi lăuda pe Domnul. Ascultă-mi, Doamne, glasul când Te chem: ai milă de mine şi ascultă-mă! Inima îmi zice din partea Ta: „Caută faţa Mea!” Şi faţa Ta, Doamne, o caut!

Devotamentul inimii lui David faţă de Dumnezeul lui Israel a fost şi continuă să fie un model vrednic de urmat pentru orice credincios, indiferent de timpul în care acesta a trăit: în Vechiul sau în Noul Testament. Dumnezeu l-a ales pe David din pricina inimii sale sincere. A fi un credincios sincer şi devotat Domnului înseamnă să depinzi de El în totalitate, iar atunci când ai păcătuit să te pocăieşti şi să-I ceri Domnului iertare. Lumina lui Dumnezeu l-a ajutat pe psalmistul David să se vadă pe sine aşa cum îl vedea Dumnezeu, iar mântuirea Celui Sfânt l-a ajutat să primească iertarea şi reabilitarea în urma pocăinţei de păcat. Scriptura spune că Dumnezeu îi sprijineşte pe acei oameni a căror inimă este întreagă a Lui. O consecinţă de necontestat a acestei realităţi este faptul că Dumnezeu Se angajează pe Sine să-i apere pe slujitorii Săi chiar şi în faţa unei oştiri înarmate. Acest lucru li s-a întâmplat profetului Elisei şi slujitorului său, când erau urmăriţi de oastea sirienilor. Armata regelui Saul l-a urmărit pe David să-l omoare de mai multe ori, dar Dumnezeu n-a îngăduit acest lucru, ci l-a salvat în chip miraculos. Versetul 4 din Psalmul 27 este cea mai frumoasă rugăciune de dedicare a tânărului David. Citindu-l cu atenţie înţelegem cum trebuie să ne fie rugăciunea de cerere: fierbinte. Care este cea mai importantă cerere pe care trebuie s-o exprimăm fără întârziere în rugăciune: să-L dorim intens pe Domnul şi frumuseţea spirituală a Cuvântului care ni-L descrie pe El. În ce condiţii putem înălţa o astfel de rugăciune? Desigur, locuind în permaneţă în Casa lui Dumnezeu, păstrând cu Dumnezeu o legătură continuă prin rugăciune. Rezultatul unei astfel de rugăciuni este negreşit adorarea şi lauda, prin care ne minunăm nu numai de ceea ce face Dumnezeu în viaţa noastră, dar şi de Persoana Lui Însuşi care ni S-a revelat prin Fiul Său Isus Hristos. Glorie Domnului! În astfel de condiţii putem uşor să înţelegem de ce l-a ocrotit Dumnezeu pe David în ziua necazului său; de ce l-a ascuns de vrăjmaşi în cortul Lui şi l-a aşezat pe o stîncă tare; de ce în cele din urmă i-a înălţat capul ca rege peste tot Israelul. David Îi aduce jertfe lui Dumnezeu într-o ceremonie oficială, Îi cântă Domnului psalmii de mulţumire şi de laudă cu întregul popor al lui Israel. Când David ajunge rege continuă să se roage lui Dumnezeu şi să se asigure că Domnul ţine cont de rugăciunile sale. Scaunul său de domnie nu este o ţintă care să-l facă să se plafoneze, ci el doreşte să-L caute mereu şi mereu pe Domnul şi Faţa Lui. Aceasta l-a deosebit pe regele David de Saul şi de toţi regii lui Israel care i-au urmat în istorie. O astfel de deviză spirituală să avem şi noi în fiecare zi din viaţă: să-L căutăm pe Domnul, Împărăţia şi neprihănirea Lui.