Ps. 32 Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit! Ferice de omul căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea şi în duhul căruia nu este viclenie! Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate. Căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea: mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii. Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu. De aceea orice om evlavios să se roage Ţie la vremea potrivită! Şi chiar de s-ar vărsa ape mari, pe el nu-l vor atinge deloc. Tu eşti ocrotirea mea, Tu mă scoţi din necaz, Tu mă înconjori cu cântări de izbăvire. „Eu, zice Domnul, te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.” Nu fiţi ca un cal sau ca un catâr fără pricepere, pe care-i struneşti cu un frâu şi o zăbală ca să nu se apropie de tine. De multe dureri are parte cel rău, dar cel ce se încrede în Domnul este înconjurat cu îndurarea Lui. Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul şi veseliţi-vă! Scoateţi strigăte de bucurie, toţi cei cu inima fără prihană!

Psalmul începe cu două fericiri care preamăresc iertarea şi justificarea păcătosului care se pocăieşte de păcatul său, aşa cum a făcut David. Pentru înţelegerea celor două enunţuri psalmistul îşi expune propria şi nefericita sa experienţă prin care a săvârşit adulter cu Bat-Şeba, soţia lui Urie Hetitul. El revede cu ochii minţii întâlnirea cu profetul Natan şi parcă aude din nou povestea acelui bogătan zgârcit care n-a sacrificat o oaie din turma sa, ci a luat singura oaie a omului sărac sacrificând-o pentru interesele sale. Auzind aceste lucruri, în pildă, regele îl condamnă pe acest vinovat personaj ipotetic, fără să-şi dea seama de la început că întreaga poveste se referă, de fapt, la persoana lui însăşi. David şi-a recunoscut păcatul înaintea solului Domnului primind asigurarea că nu va muri, dar că va trebui totuşi să suporte nişte consecinţe dureroase. Durerea din oasele trupului său, precum şi apăsarea sa sufletească, s-au transferat asupra unora dintre fiii săi: fiul Bat-Şebei, Amnon, Absalom şi Adonia. Mărturisirea păcatului aduce iertarea, dar nu întotdeauna ne scuteşte de consecinţele acestuia, cum ar fi, de pildă, moartea fizică. Spre finalul psalmului se schimbă complet registrul liturgic, şi lacrimile mărturisirii păcatului fac loc rugăciunii omului evlavios, care se bucură zi de zi de călăuzirea şi sfătuirea Duhului Sfânt, şi de frumuseţea prezenţei lui Dumnezeu pe cărarea neprihănirii. Astfel întotdeauna mărturisirea şi iertarea păcatului aduc bucurie şi veselie neprihăniţilor lui Dumnezeu.